Toleranța la ambiguitate

Competența interculturală este clasificată în domeniul competenței sociale. Competența socială permite o apariție adecvată în mediul cultural. Competența interculturală promovează, de asemenea, capacitatea de a interacționa într-un mediu non-cultural. O persoană este descrisă ca fiind „competentă din punct de vedere social“ dacă este capabilă să interacționeze cu persoane din culturi străine. Acest lucru se realizează prin faptul că persoanele sunt capabile să înțeleagă percepțiile și ideile omologilor lor. Comportamentul social propriu ar trebui să fie pus sub semnul întrebării din perspectiva culturii străine și corectat dacă este necesar. Propriile idei de valori și norme nu ar trebui să fie excluse, ci adaptate în mod flexibil și în funcție de situație.

Cultură autohtonă și cultură străină

Condiția prealabilă este conștientizarea existenței unor modele de comportament specifice și neculturale, precum și disponibilitatea de a reflecta asupra propriilor valori și de a le schimba. Competența socială și interculturală sunt considerate, în general, ca putând fi învățate, presupunându-se că în socializarea timpurie se pun bazele care au o influență decisivă asupra dezvoltării competenței interculturale. Prin urmare, dobândirea competenței interculturale nu se limitează la cunoștințele specifice unei țări, la cunoștințele de limbi străine, la obiceiurile culturale sau la modelele de comportament. Competența interculturală ar trebui să îi sensibilizeze pe oameni să perceapă, să reflecteze și să își pună la îndoială propria cultură. Pentru aceasta, un individ trebuie să își fi înțeles cultura și modelele de acțiune care rezultă din aceasta (cf. Derboven/ Kumbruck 2005, 6 și urm.). Kühlmann identifică șapte cerințe ca fiind o condiție prealabilă de bază pentru atingerea competenței interculturale. În primul rând, el menționează toleranța față de ambiguitate (cf. Kühlmann 1995, 36).

Toleranța la ambiguitate – ce este aceasta?

Pentru a defini mai bine competența interculturală, au fost elaborate diverse modele, majoritatea dintre acestea bazându-se pe liste de anumite trăsături de personalitate. În majoritatea modelelor de competență interculturală, toleranța la ambiguitate este enumerată ca fiind un aspect esențial (cf. Straub/ Weidemann/ Weidemann 2007, 42 și urm.).

Termenul de ambiguitate provine din latină și înseamnă ambiguitate. Astfel, toleranța la ambiguitate descrie competența de a recunoaște ambiguitatea și contradicția și de a tolera incertitudinea care poate rezulta (cf. Derboven/ Kumbruck 2005, 6).

Așteptări culturale

În cadrul întâlnirilor interculturale, există întotdeauna situații noi care contrazic propriile așteptări culturale. Aceste neconcordanțe pot pune o mare presiune asupra partenerilor de comunicare. Distanța de rol și empatia pot ajuta la perceperea și exprimarea acestor situații (cf. Krappmann 1973, 150).

Interacționarii trebuie mai întâi „să se adapteze unul la celălalt în ceea ce privește așteptările reciproce“ (Krappmann 1973, 151) și să negocieze noi condiții pentru interacțiune. În consecință, nevoile interactanților nu mai pot fi satisfăcute pe deplin. În acest proces, „toți partenerii de interacțiune […] încearcă să mențină și să prezinte în fiecare situație o identitate care să se agațe de specificitatea lor“ (Krappmann 1973, 151).

Acceptarea divergențelor

O condiție prealabilă pentru participarea la interacțiuni este menținerea identității indivizilor și, în același timp, exprimarea diversității așteptărilor. În mod fundamental, interacțiunea cu alte persoane implică satisfacerea nevoilor emoționale. Pentru a satisface cel puțin unele dintre aceste nevoi, oamenii intră în interacțiuni. Aceștia trebuie să accepte divergențele și incompatibilitățile rezultate, deoarece acestea fac parte integrantă din orice relație interacțională (cf. Krappmann 1973, 151). În acest context, devine foarte clar că „individul […] nu poate scăpa de ambivalență“ (Krappmann 1973, 152).

Potrivit lui Krappmann, toleranța la ambiguitate este capacitatea de a tolera implicarea în roluri și structuri motivaționale contradictorii, în egală măsură la sine și la partenerii de interacțiune (cf. Krappmann 1973, 155). Astfel, toleranța la ambiguitate deschide individului posibilitatea de interacțiune, în special în spațiul intercultural. În același timp, ea reduce anxietatea prin faptul că îi este clar individului că poate menține un echilibru între diferitele norme și motivații chiar și în „situații foarte contradictorii“ (Krappmann 1973, 155).

Formarea identității

În consecință, toleranța la ambiguitate nu este doar o competență importantă în întâlnirile interculturale, ci și importantă pentru formarea identității unui individ. În dezvoltarea identității sale personale, individul este forțat în mod repetat să „sintetizeze identificări conflictuale“ (Krappmann 1973, 167). Căci fără „aceasta [toleranța față de ambiguitate], nu se poate concepe nicio identitate a eului, deoarece trebuie să se articuleze echilibrându-se între așteptările aspirate și în cadrul unui sistem de simboluri comun“ (Krappmann 1973, 167).

Fiecare persoană trebuie să se acomodeze cu faptul că așteptările și nevoile nu coincid întotdeauna și că există decalaje între experiențele personale și sistemele de valori general valabile. Dacă un individ neagă sau reprimă aceste ambiguități, nu își poate dezvolta o identitate și, prin urmare, nu-și poate reprezenta punctul de vedere particular în interacțiuni (cf. Krappmann 1973, 167).

Literatura

Derboven, Wibke/ Kumbruck, Christel (2005): Interkulturelles Training Trainingsmanual zur Förderung unterkultureller Kompetenz in der Arbeit. Heidelberg: Springer Verlag.

Krappmann, Lothar (1973): Soziologische Dimension der Identität. Strukturelle Bedingungen für die Teilnahme an Interaktionsprozessen. 3. Auflage. Stuttgart: Klett.

Kühlmann, Torsten (1995): Mitarbeiterentsendung ins Ausland – Auswahl, Vorbereitung, Betreuung und Wiedereingliederung. Göttingen: Verlag für Angewandte Psychologie.

Straub, Jürgen/ Weidemann, Arne/ Weidemann, Doris (Hrsg.) (2007): Handbuch interkultureller Kommunikation und Kompetenz. Grundbegriffe – Theorien – Anwendungsfelder. Stuttgart: J. B. Metzler.