Religia invizibilă

Eseul lui Thomas Luckmann „Religia invizibilă“ (1991) este considerat astăzi un clasic al sociologiei (religioase). A fost nevoie de aproape 24 de ani pentru ca versiunea engleză The Invisible Religion (1967), care la rândul său se baza pe textul The Problem of Religion in Modern Society (1961), să fie retradusă (cf. Knoblauch, p.7). Thomas Luckmann (1927-2016) a studiat, printre altele, filozofie, germanistică, romanistică și psihologie și a fost timp de 24 de ani profesor de sociologie la Universitatea din Konstanz (cf. Postfață).

Conceptul funcționalist al religiei: privatizarea religiei

Temele principale ale eseului sunt definirea, dezvoltarea și noile forme sociale ale religiei (cf. Knoblauch, p. 11), precum și întrebarea dacă religiozitatea este de fapt pe cale de dispariție în societatea modernă, așa cum sugerează până în prezent scăderea participării la organizațiile bisericești. Luckmann susține că funcțiile religioase se transformă în alte forme sociale (private).

Elementul central al conceptului este teza „privatizării religiei“. Prin religie „invizibilă“ se înțelege religiozitatea privată, individuală și detașarea asociată de o înțelegere pur publică, instituționalizată a religiei (credință versus afiliere religioasă). Decisivă pentru abordarea lui Luckmann a „religiei invizibile“ este abordarea funcționalistă. Spre deosebire de definiția substanțială, care se întreabă cu privire la esența specifică, substanțială a religiilor și care este preocupată în primul rând de ideile oamenilor și de relația acestora cu o putere supranaturală, sfântă, din altă lume, conceptul funcționalist înțelege religia ca un actor în structura socială, care co-determină relația dintre individ și societate (cf. Knoblauch, p. 12). Mai simplu spus, nu mai este vorba, în primul rând, de ceea ce definește religia din punct de vedere al conținutului, ci de beneficiul individual și social pe care îl îndeplinește. De aici rezultă teza radicală a lui Luckmann potrivit căreia „religiosul însuși este nucleul socialului“ (Knoblauch, p. 13), când la el interiorizarea unei „viziuni asupra lumii“ este ridicată la „forma socială universală a religiei“ (Knoblauch, p. 16). Luckmann însuși scrie:

„Individualizarea conștiinței și a conștiinței unui individ istoric are loc mai puțin printr-o recreare originală a viziunilor lumii, cât prin interiorizarea unei viziuni a lumii deja pre-construite. […] Dacă am definit anterior viziunea asupra lumii ca o formă socială universală de religie, putem defini în mod corespunzător identitatea personală ca o formă universală de religiozitate individuală.“ (Luckmann, p. 109)

Conform acestei definiții deschise, așadar, tot ceea ce îndeplinește o funcție creatoare de sens și constitutivă de viziune asupra lumii poate fi conceput ca fiind „religios“ sau „sacru“. Credința într-o putere supranaturală, înțeleasă în mod tradițional ca fiind cu adevărat religioasă, este înlocuită aici cu funcția de a oferi orientare și identitate.

„Cosmosul sacru“ modern

Conform teoriei lui Luckmann, „cosmosul sacru“ tradițional este completat de „cosmosul sacru“ modern (cf. Luckmann, p. 153). Aspirația predominantă a modernității este autonomia individuală, care se diferențiază în temele „sacre“ ale „exprimării de sine, autorealizării, ethosului mobilității, sexualității și familialismului“ (Luckmann, p. 157). Ceea ce nu este abordat în mod explicit este propria mortalitate și îmbătrânire: „Individul „autonom“ este tânăr și nu moare niciodată. (Luckmann, p. 158)

Exemple ale conceptului deschis de religie al lui Luckmann ar fi, de exemplu, mișcările ezoterice New Age din secolul XX, dar și sporturi precum culturismul (cf. Mörth, p. 2), yoga sau fotbalul. Potrivit lui Luckmann, alte așa-numite „religii de substituție“ din această parte a lumii, cum ar fi stilul de viață vegan, ar putea fi, de asemenea, descrise ca fiind religioase.

Critică: problema conceptului deschis de religie

Critica lui Luckmann la adresa sociologiei pure a bisericii, în special, a avut o influență pozitivă asupra studiului sociologic al religiei cu forme individualizate de credință (cf. Mörth, p. 4). Cu toate acestea, teoremei sale îi lipsesc explicații mai concrete. Caracterul de creare a identității și de constituire a imaginii lumii al religiei nu este pus la îndoială, dar rămâne neclar de ce tot ceea ce îndeplinește aceste funcții este „religios“. Din acest motiv, una dintre criticile exprimate este aceea că specificul religios se pierde în abordarea lui Luckmann (cf. Knoblauch, p. 12). În schimb, sistemele de valori deliberat nereligioase (ateismul) nu sunt luate în considerare în mod adecvat. Knoblauch afirmă, de asemenea, în prefața sa, că eseul lui Luckmann prezintă mai degrabă un proiect provizoriu de religie invizibilă (cf. Knoblauch, p. 11). Cu toate acestea, ar trebui subliniată abordarea funcțională a religiei ca o contraparte a abordării substanțiale. Günter Dux subliniază: „Numai o teorie care argumentează atât funcțional, cât și substanțial promite să explice originea religiei. (Dux, p. 20)

Literatură

Luckmann, Thomas: The Invisible Religion [1963/1967]. Cu o prefață de Hubert Knoblauch. Frankfurt am Main: Suhrkamp 1991.

Knoblauch, Hubert: Die Verflüchtigung der Religion ins Religiöse. Religia invizibilă a lui Thomas Luckmann. În: Thomas Luckmann: The Invisible Religion. Frankfurt am Main: Suhrkamp 1991, pp. 7-41.

Dux, Günter: Originea, funcția și conținutul religiei. În: Günter Dux (ed.): Internationales Jahrbuch für Religionssoziologie. Wiesbaden: Springer Fachmedien 1973 (= On the theory of religion. Religion and language. Vol. 8), pp. 7-67.

Mörth, Ingo: Despre noua ediție a unei cărți importante: „The Invisible Religion“ de Thomas Luckmann. În: Swiss Journal of Sociology. 19. jg. nr. 3. Montreux 1993, pp. 627-634. http://soziologie.soz.uni-linz.ac.at/sozthe/staff/moerthpub/LuckmannRezension.pdf [15.02.21].

Sozialwissenschaftliches Archiv Konstanz: Nachruf Thomas Luckmann. https://www.kim.uni-konstanz.de/soz-archiv/aktuelles/nachrufe/nachruf-thomas-luckmann/ [15.02.21].