Psiholingvistică (Limbaj, gândire, realitate)

Putem gândi fără limbaj? Sau doar limbajul este cel care ne permite să ne formăm gânduri? Și care este legătura dintre limbaj și gândire? Filosofia limbajului încearcă să răspundă la întrebări de acest gen. Este un subdomeniu al lingvisticii încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, dar problema limbajului și a gândirii a fost abordată încă din antichitate. Filozofia limbajului este studiată atât de filosofi, cât și de lingviști, dar acest articol analizează subiectul exclusiv din perspectivă lingvistică.

Piaget: Gândirea determină posibilitățile de formare și utilizare a limbajului

Deși Piaget nu a fost un lingvist, ci un biolog și un psiholog al dezvoltării, cercetările sale asupra achiziției limbajului la copii permit să se tragă concluzii cu privire la legătura dintre limbaj și cogniție. El pornește de la premisa că „dezvoltarea cognitivă (adică dobândirea treptată a strategiilor de gândire) determină în mod decisiv dezvoltarea noastră lingvistică și limbajul“ (Beyer/ Gerlach 2018, 206).

Ca dovadă, el se referă la experimentele privind percepția cantității la copii. În cadrul unuia dintre aceste experimente, aceeași cantitate de apă este turnată dintr-un recipient într-un recipient cu o formă diferită, a cărui formă determină un nivel mai ridicat al apei stagnante. Copiii cred că acum trebuie să fie mai multă apă. Abia între 5 și 8 ani copiii ajung să creadă „că schimbările în aspectul cantității nu afectează cantitatea în sine“ (Szagun 2016, 207). Potrivit lui Piaget, această percepție nu este influențată de limbaj, fiind o „schimbare fundamentală în gândire“ (Szagun 2016, 207).

Ipoteza Sapir-Whorf: limba ne determină gândirea

Doi dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai poziției opuse sunt Benjamin Lee Whorf și Edward Sapir. Așa-numita ipoteză Sapir-Whorf afirmă „că limba noastră maternă determină modul în care gândim și percepem lumea“ (Deutscher 2010, 149).

Ipoteza este adesea asimilată principiului determinismului lingvistic sau principiului relativității lingvistice, deoarece se bazează pe aceste principii.

Principiul determinismului lingvistic afirmă că limba particulară vorbită de o persoană determină, adică determină, gândirea. Principiul relativității lingvistice presupune că vorbitorii de limbi diferite percep realitatea în mod diferit (cf. Werlen 2002, 201).

Ipoteza Sapir-Whorf a fost puternic criticată de-a lungul timpului. Una dintre principalele critici este aceea că, potrivit acestei ipoteze, „limba noastră maternă stabilește limite pentru orizonturile noastre intelectuale și ne restrânge capacitatea de a înțelege idei sau distincții folosite în alte limbi“ (Deutscher 2010, 267).

Boas și Jakobson: Legătura dintre cultură și limbă

În cercetările sale, antropologul Franz Boas nu este preocupat de legătura dintre limbă și gândire, ci de legătura dintre cultură și limbă. În opinia sa, fiecare cultură poate exprima totul lingvistic, dar nevoile respective ale unei culturi impun ca membrii săi să exprime anumite informații în mod lingvistic, în timp ce alte informații nu sunt solicitate în mod explicit (cf. Werner 2002, 183 și urm.).

Lingvistul Roman Jakobson preia considerațiile antropologice ale lui Boas și le transferă în lingvistică. Jakobson, de asemenea, adoptă abordarea conform căreia fiecare cultură sau fiecare limbă este teoretic capabilă să exprime totul și a stabilit maxima că limbile diferă „prin informația [pe care] fiecare limbă își obligă vorbitorii să o reproducă“ (Deutscher 2010, 173).

Deutscher: Principiul Boas-Jakobson

În continuarea lui Boas și Jakobson, Deutscher propune principiul Boas-Jakobson ca răspuns la ipoteza Sapir-Whorf. Luând în considerare explicațiile lui Boas și Jakobson, el descrie influența limbajului asupra gândirii. Dacă o limbă îi determină pe vorbitorii săi să exprime anumite informații din punct de vedere lingvistic, aceste informații trebuie să fie luate în considerare și din punct de vedere mental (cf. Deutscher 2010, 175).

În acest sens, limba noastră maternă ne obligă să fim atenți la anumite detalii, să distingem anumiți termeni și să avem anumite asocieri (cf. Deutscher 2010, 267). Astfel, „obiceiurile lingvistice se pot solidifica în cele din urmă în obiceiuri mentale“ (Deutscher 2010, 175). Deutscher citează experimente și studii care demonstrează că limba noastră maternă are o influență cognitivă asupra memoriei, percepției și asociațiilor, precum și o influență asupra abilităților noastre practice, cum ar fi simțul orientării (cf. Deutscher 2010, 267 și urm.).