Pe de o parte, postcolonialismul se referă la perioada de la sfârșitul dominației străine coloniale și la constelațiile care au rezultat la nivel cultural, social și politic (cf. Hegerfeldt 2007, 602). Pe de altă parte, este înțeles ca un curent intelectual al postmoderniștilor care se ocupă de istoria colonialismului (european) și se folosește de diverse impulsuri din sociologie, lingvistică, precum și din studiile literare, culturale, istorice și politice (cf. ibidem). Studiul culturii și al identității națiunilor sau grupurilor de populație modelate de contextele de colonizare este menit să aducă o punere în discuție a permanenței structurilor imperialiste în diferite domenii ale vieții (cf. Young 2001, 57).
Discursul postcolonial evocă astfel o reflecție critică asupra „condițiilor coloniale din trecut care au supraviețuit în prezent“ (Pourmokhtari 2013, 1786) și deconstruiește ipotezele occidentale sau eurocentrice despre societățile non-occidentale (Africa, India, Orientul Apropiat și Mijlociu). Obiectivul general al postcolonialismului este explorarea nedreptății coloniale, demontarea ierarhiilor globale prin emanciparea socială a grupurilor postcoloniale și reconstrucția bazei lor de cunoștințe culturale (cf. Hegerfeldt 2007, 602).
Pionierii postcolonialismului
Alături de scrierile anticolonialiste ale lui F. Fanon, celebrul studiu Orientalism (1978) al literatului palestinian Edward Said, considerat textul fondator al abordărilor postcolonialiste, s-a dovedit a fi revoluționar pentru formarea teoriei postcoloniale (cf. ibidem). Teza de bază presupune existența unor prejudecăți eurocentrice subtile și persistente împotriva lumii arabo-islamice și a culturii acesteia (cf. Boatcă 2015, 114).
Scrierile post-structuraliste ale lui H. Bhabha și G. Spivak sunt, de asemenea, de o importanță deosebită. Acesta din urmă „dezvoltă conceptul de hibriditate ca aspect central al identității postcoloniale, potrivit căruia autoritatea stăpânilor coloniali este subminată de însușirea alienantă a culturii lor de către grupurile colonizate. În ciocnirea culturilor, se deschide un spațiu intermediar care face posibile rezistența și intervenția“. (Hegerfeldt 2007, 602)
Controversele din jurul postcolonialismului
Există critici la adresa abordărilor critice la adresa colonialismului subsumate sub termenul de postcolonialism. Printre critici se numără „aplicarea discursurilor teoretice occidentale la problemele postcoloniale și utilizarea formelor și limbajelor occidentale de către autorii postcoloniali“. (ibid.)
În plus, postcolonialismul este acuzat că perpetuează imperialismul prin concentrarea prea mare asupra conceptului de colonialism și prin faptul că ascunde diferențele dintre colonialismul istoric experimentat, precum și condițiile postcoloniale actuale (cf. ibid.).
De la „turnura postcolonială“ la „opțiunea decolonială
Abordarea decolonialității, care a apărut în urma experienței coloniale din America Latină, diferă de teoretizarea postcolonialistă anterioară prin faptul că se concentrează mai mult pe domenii tematice ale economiei politice (cf. Boatcă 2015, 124). Ea trebuie înțeleasă ca o contrareacție la tendințele omogenizatoare ale studiilor postcoloniale, în timp ce pozițiile contrare sunt neglijate (cf. ibid., 121).
Conceptul de colonialitate trebuie distins de colonialism și, spre deosebire de acesta din urmă, descrie o structură de putere durabilă, existentă în mod continuu, creată prin colonizarea Americii de către Europa, care reprezintă atât partea de umbră, cât și precondiția necesară a modernității occidentale (cf. ibid., 119).
În acest context, Mignolo adaugă: „‚Decolonial‘ este din ce în ce mai des folosit pentru a indica proiecte politice și epistemice, mai degrabă decât un fiecare disciplină de studiu. […] Decolonialitatea, prin urmare, înseamnă atât sarcina analitică de a dezvălui logica colonialității, cât și sarcina prospectivă de a contribui la construirea unei lumi în care vor coexista mai multe lumi.“ (Mignolo 2012, 54)
Literatură
Boatcă, Manuela (2015): Postcolonialism și decolonialitate. În: Fischer, Karin/ Hauck, Gerhard/ Boatcă, Manuela (eds.): Handbuch Entwicklungsforschung. Wiesbaden: Springer VS, 113-123.
Hegerfeldt, Anne (2007): Postcolonialism. În: Burdorf, Dieter/ Fasbender, Christoph/ Moennighoff, Burkhard (eds.): Metzler Lexikon Literatur. Termeni și definiții. Ed. a 3-a. Stuttgart/ Weimar: Metzler, 602.
Mignolo, Walter (2012): The dark side of western modernity (Partea întunecată a modernității occidentale). Durham: Duke University Press.
Pourmokhtari, Navid (2013): A Postcolonial Critique of State Sovereignty in ir: the contradictory legacy of a ‚West-centric‘ discipline. În: Third World Quarterly 34.
Young, Robert J. C. (2001): Postcolonialism. An Historical Introduction (O introducere istorică). Oxford: Blackwell Publishing.