Patrimoniul cultural imaterial

Pentru a evidenția atât caracteristicile culturale, cât și cele naturale, Convenția privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural (Convenția privind patrimoniul mondial) a fost ratificată de 190 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) în 1972. Aceasta este menită să promoveze înțelegerea reciprocă a culturii, pe de o parte, și protecția și conservarea diferitelor bunuri culturale și naturale, pe de altă parte. În același timp, aceasta garantează că „o moștenire a generațiilor anterioare […] poate fi transmisă generațiilor viitoare“ (Hauser-Schäublin/ Bendix 2015, 52) (cf. Hauser-Schäublin/ Bendix 2015, 51 și urm.).

Extindere

Conceptul de patrimoniu mondial tangibil din 1972 a fost completat în 2003 cu Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, astfel încât, începând de atunci, următoarele domenii au fost considerate demne de protecție:

– tradițiile și formele de exprimare transmise pe cale orală, inclusiv limba

– artele spectacolului

– Obiceiuri sociale, ritualuri și festivaluri

– Cunoștințe și obiceiuri legate de natură și univers

– tehnici artizanale tradiționale (cf. Eggert/Mißling 2015, 63 și urm.).

Prin urmare, datorită Convenției din 2003, sunt protejate expresiile culturale „cu care […] grupurile etnice se identifică adesea, […] [care] [sunt] transmise din generație în generație și au un] efect de formare a identității și o semnificație“ (Eggert/ Mißling 2015, 64).

Obiectivele Convenției

Măsurile de protecție a expresiilor culturale pe cale de dispariție au ca scop, pe de o parte, conservarea și promovarea vitalității acestora și, pe de altă parte, sensibilizarea cu privire la importanța lor la nivel local, național și internațional. Astfel, în același timp, „tradițiile și obiceiurile vechi de secole sunt păstrate ca o componentă imaterială a patrimoniului cultural al umanității“ (Dippon/ Siegmund 2010, 32).

Exemple

Din 2013, Germania este membră a Rețelei Patrimoniului Mondial sub deviza „Cunoaștere. Know. Din 2013, Germania este interesată de conservarea, menținerea și promovarea diversității patrimoniului cultural viu la nivel național (cf. UNESCO1). Patru categorii exprimă această diversitate:

1. obiceiuri și festivaluri în cursul anului

– de exemplu, cântecul de colinde sau maneaua de finic în Munții Harz

2. oamenii și natura

– de exemplu, moaștele sau cultura germană a pâinii

3. muzica și limbajul (fizic)

– de exemplu, cântecul coral sau slamul de poezie

4. viața în comunitate

– de exemplu, cultura ceaiului din Frisonul de Est (cf. UNESCO2).

Alte exemple pot fi găsite în Registrul național al patrimoniului cultural imaterial: www.unesco.de/kultur-und-natur/immaterielles-kulturerbe/immaterielles-kulturerbe-deutschland/bundesweit.

În timp ce lista națională a patrimoniului cultural imaterial reprezintă diversitatea la nivel german, există trei liste disponibile pentru conservarea acestuia la nivel internațional:

1. Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

– Scopul: crearea unei mai mari vizibilități a diversității culturale mondiale și, în același timp, o mai mare conștientizare a acesteia.

– De exemplu, silueta chinezească

2. A doua listă a patrimoniului cultural imaterial care necesită o conservare urgentă

– Scop: Implementarea unor măsuri rapide pentru formele culturale care sunt amenințate de evoluțiile globale/locale.

– De exemplu, aria culturală a minorității catolice Suiti din Letonia.

3. Registrul UNESCO de bune practici

– Obiectiv: evidențierea proiectelor model

– de exemplu, muzeul viu de fandango din Brazilia (cf. UNESCO3; Eggert/ Mißling 2015, 68).

Dezavantajul statutului de patrimoniu cultural imaterial

Deși Convenția din 2003 este menită să contribuie la promovarea și valorizarea patrimoniului cultural viu la nivel mondial și să contracareze standardizarea culturală, există și probleme și provocări asociate cu statutul de patrimoniu cultural imaterial. Lista de mai jos le ilustrează pe acestea:

– Instrumentalizarea convenției duce la osificarea, codificarea și muzeificarea patrimoniului cultural viu.

– Anumite reprezentări încărcate de valori sunt create și considerate ca fiind autentice sau demne de a fi păstrate.

– Statele doresc să creeze o anumită imagine cu statutul de patrimoniu cultural imaterial.

– Deși comunitățile și grupurile sunt în centrul atenției ca purtători de cultură, nu există o definiție uniformă a celor care sunt considerați purtători de cultură.

– Administrarea patrimoniului cultural imaterial este în primul rând responsabilitatea statului, astfel încât drepturile de codeterminare depind de structura politică sau ierarhică și, în unele cazuri, trebuie să fie create mai întâi.

– Determinarea, nominalizarea și punerea în aplicare a măsurilor de conservare este o sarcină de stat, astfel încât listele menționate mai sus se bazează întotdeauna pe procese de selecție, care astfel reproduc potențial un dezechilibru de putere, deoarece în timpul procesului de nominalizare se pune în scenă adecvarea la patrimoniul mondial și sunt incluși cei care își prezintă forma culturală într-un mod atractiv.

– Rezultatul: Hegemonia statelor puternice

– Exercitarea controlului asupra formelor culturale

– Marketing comercial/industrial

– valorificare politică, economică și idealistă (cf. Eggert/ Mißling 2015, 65-77).

 

Literatură

Dippon, P./ Siegmund, A. (2010): Revendicarea educațională a siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO – un bilanț actual în domeniul tensiunii dintre Convenția Patrimoniului Mondial și practica locală. În: Ströter-Bender, J. (ed.): World Heritage Education. Positions and Discourses on the Education of UNESCO World Heritage. Marburg, 31-43.

Eggert, A./ Mißling, S. (2015): Convenția UNESCO din 2003 privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. În: Groth, S./ Bendix, R./ Spiller, A. (eds.): Culture as Property: Instruments, Cross Sections and Case Studies (Cultura ca proprietate: instrumente, secțiuni transversale și studii de caz). Göttingen, 61-77.

Hauser-Schäublin, B./ Bendix, R. (2015): Patrimoniul mondial. În: Groth, S./Bendix, R./ Spiller, A. (eds.): Culture as property: instruments, cross-sections and case studies. Göttingen, 51-58.

UNESCO1 (n.red.): https://www.unesco.de/kultur-und-natur/immaterielles-kulturerbe/immaterielles-kulturerbe-deutschland [01.02.2019].

UNESCO2 (n.red.): https://www.unesco.de/kultur-und-natur/immaterielles-kulturerbe/immaterielles-kulturerbe-deutschland/bundesweit [01.02.2019].

UNESCO3 (n.red.): https://www.unesco.de/kultur-und-natur/immaterielles-kulturerbe/immaterielles-kulturerbe-weltweit [01.02.2019].