Modelul rucsacului este unul dintre mai multe modele culturale care „[…] explică valorile și modelele de gândire ancorate cultural, precum și artefactele lor într-un mod general – adică inițial nu specific culturii -“ (Agha-Alikhani 2012, 102) într-un mod simplificat schematic.
Individual și situațional
Prezintă cultura ca un ͵rucsacʹ. Individul își poartă cunoștințele culturale în bagajul său personal, în care se exprimă simbolic propriul bagaj cultural, individual și social. Nu cultura, ci individul însuși este cel care decide asupra manipulării flexibile și situaționale a conținutului „rucsacului cultural“ (Roth 2011, 20). Conținutul rucsacului poate fi extins pe parcursul vieții și odată cu experiențele crescânde, în sensul că individul poate adopta valori și atitudini dincolo de elementele standardizate ale unei culturi, care sunt mai apropiate de o cultură străină (cf. ibidem). Modelul încearcă, în mod metaforic, să explice „complexitatea culturală din societate într-un mod fidel vieții și cât se poate de autentic“ (ibid. 21) și să lărgească orizonturile culturale proprii prin conștientizarea ipotezelor modelului.
Diferențierea față de modelul icebergului
Metafora rucsacului este o dezvoltare ulterioară a modelului iceberg al lui Hemingway (a se vedea modelul iceberg al culturii). Ea continuă să se bazeze pe divizarea în elemente culturale vizibile și invizibile (cf. Roth 2011, 20). Aceste artefacte vizibile (aspectul exterior, acțiunile, limbajul, comportamentul) se numesc percepta, în timp ce elementele invizibile ale culturii (valori, norme și atitudini) se numesc concepta (Agha-Alikhani 2012, 102). Rucsacul cultural și conținutul său sunt opace, ceea ce înseamnă că echipamentul cultural, concepta, devine vizibil doar în timpul unei comunicări interculturale intensive.
Mărime variabilă
Marea diferență față de modelul icebergului constă în faptul că cultura este văzută ca o „cantitate schimbătoare“ (Roth 2011, 20) și fiecare nouă experiență, fiecare nouă întâlnire și fiecare nouă situație ne influențează acțiunile și, astfel, ne îmbogățește bunurile culturale. În timp ce cultura în modelul rucsacului este văzută ca un proces deschis (însușire și acțiune) (cf. ibid.), cultura în modelul iceberg este prezentată ca fiind atemporală și unidimensională, ceea ce dă impresia că indivizii sunt „determinați de mediul lor cultural în maniera unei străzi cu sens unic“ (ibid.) și corespund unui portret cultural static. Cu toate acestea, cele două modele nu se contrazic reciproc. Mai degrabă, ele pot fi legate în anumite contexte multiculturale (cf. ibid.). În astfel de confruntări, este oportună punerea în relație a conceptului static de cultură al modelului icebergului, „care evocă acțiuni previzibile percepute ca ͵germaneʹ, ͵ruseștiʹ sau ͵japonezeʹ“ (ibid. 21), cu conceptul deschis de cultură al modelului rucsacului, „care [fără un portret cultural fix] reacționează flexibil la cerințele situației respective“ (ibid.).
Literatură
Agha-Alikhani, Barbara (2012): Modele culturale. În: Barmeyer, Christoph (ed.): Taschenlexikon Interkulturalität. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 102-104.
Roth, Juliane (2011): Eigene Kultur. În: Roth, Juliane/ Köck, Christoph (eds.): Interkulturelle Kompetenz. Manual pentru educația adulților. Ediția a 2-a revizuită. Stuttgart: EduMedia, 19-21.