Mentalitate

Termenul mentalitate își are originea în latină (mens „referitor la minte“). În limbajul cotidian, potrivit dicționarului Duden, se referă la un „tip de minte și de spirit“ sau la „modul special de a gândi și de a simți“ al indivizilor, al grupurilor sociale sau chiar al unor popoare întregi. Lucrul special care se abate de la propriile „norme“ și idei se numește mentalitate.

Cercetătorii specialiști au extins aceste dimensiuni ale sensului: „O mentalitate în sensul istoriei mentalității este […] totalitatea obiceiurilor sau dispozițiilor de a gândi și de a simți și de a vrea sau de a trebui în grupurile sociale“ (Hermanns 1995, 77).

Mentalitatea istorică

Istoricul Peter Dinzelbacher subliniază caracterul reciproc al elementelor, precum și dimensiunile temporale. „Mentalitatea istorică este ansamblul de moduri și conținuturi de gândire și de simțire care este formativ pentru o anumită colectivitate într-un anumit timp. Mentalitatea se manifestă în acțiuni“, explică Dinzelbacher (Dinzelbacher 1993, 21). Cu toate acestea, conținuturile colective ale gândirii nu sunt teorii complexe sau sisteme de gândire, ci mai degrabă „convingerile de bază general valabile într-o cultură“ (ibid., 23).

Perspective ale lingvisticii

Perspectivele lingvisticii pun accentul pe fațetele lingvistice ale conceptualizării: „Mentalitățile cuprind totalitatea acțiunii umane sociale, culturale și mediale și, prin urmare, lingvistice și sunt, ca să spunem așa, baza acestei acțiuni, care devine vizibilă și reconstruibilă prin intermediul limbajului“ (Kreuz/ Mroczynski 2016, 2 f.). Cu toate acestea, este „în primul rând un termen de căutare […], care, ca atare, are funcția de a ne îndemna să explorăm și să descriem mentalități care, pentru moment, sunt încă complet necunoscute din punct de vedere istoric sau sociologic“ (Hermanns 2012, 9). În plus, acționează ca „un concept necesar pentru a descrie și explica științific specificitățile interpersonale și intergrupale“ (Werlen 1998, 76).

Mentalități și clase sociale

Sociologul Theodor Geiger descrie mentalitatea ca fiind o „ideologie subiectivă“. În funcție de clasa din care fac parte oamenii și de condițiile de viață asociate acesteia, se dezvoltă de obicei o mentalitate specifică. „O mie de detalii ale vieții de zi cu zi formează în ansamblu tipul de viață-ductus și aceasta este expresia mentalității“, descrie Geiger (Geiger 1987, 80).

Este dificil de descris mentalitatea germană în câteva cuvinte, deoarece în Germania există multe regiuni diferite și diferențe culturale. Cu toate acestea, există câteva caracteristici generale care sunt adesea asociate cu mentalitatea germană:

Punctualitate și fiabilitate: Germanii sunt cunoscuți pentru faptul că sunt punctuali și de încredere. Întâlnirile și datele sunt, de obicei, respectate întocmai.
ordine și eficiență: Germanii au adesea o preferință pentru ordine și structură și încearcă să își îndeplinească sarcinile într-un mod eficient.
minuțiozitate și atenție: Germanii acordă adesea o mare importanță minuțiozității și atenției în munca lor și în sarcinile de zi cu zi.
directețe și onestitate: Germanii pot fi uneori percepuți ca fiind direcți sau chiar nepoliticoși, deoarece își spun adesea părerea în mod deschis și onest.
respectul pentru reguli și legi: Germanii au adesea un respect ridicat pentru reguli și legi și de obicei le respectă.
economisire și economie: Germanii au adesea un puternic simț al economisirii și al economiei.

Desigur, acestea sunt doar caracteristici generale și există cu siguranță multe diferențe individuale în cadrul populației germane.

Literatură

Dinzelbacher, Peter (1993): Despre teoria și practica istoriei mentalității. În: ders. (ed.): Europäische Mentalitätsgeschichte. Teme principale în prezentări individuale. Stuttgart.

Hermanns, Fritz (1995): Sprachgeschichte als Mentalitätsgeschichte. Reflecții asupra sensului și formei și asupra obiectului semanticii istorice. În: Gardt, Andreas/ Mattheier, Klaus/ Reichmann, Oskar (eds.): Sprachgeschichte des Neuhochdeutschen. Obiecte, metode, teorii. Tübingen, 69-101.

Hermanns, Fritz (2012): Sprachgeschichte und Mentalitätsgeschichte. Reflecții asupra sensului și formei și obiectul semanticii istorice. În: Kämper, Heitren/ Linke, Angelika/ Wengeler, Martin (eds.): Der Sitz der Sprache im Leben: Contribuții la o lingvistică analitică culturală. Berlin/ Boston: de Gruyter, 5-36.

Geiger, Theodor (1987): Stratificarea socială a poporului german: experiment sociografic pe bază statistică. Stuttgart: Enke.

Kreuz, Christian/ Mroczynski, Robert (2016): Sprache, Kultur, Mentalität: Sprach- und kulturwissenschaftliche Beiträge zur Analyse von Mentalitäten. Berlin/ Münster: LIT.

Werlen, Erika (1998): Sprache, Kommunikationskultur und Mentalität. Despre formarea și metodologia teoriei lingvistice socio- și de contact. Tübingen: Niemeyer.