Învățarea interculturală

„Ca formă de învățare socială, orientată spre acțiune și emoțională, transmite informații despre diferite forme de învățare. Sub forma comparațiilor culturale, ar trebui să conducă atât la o analiză mai precisă și la relativizarea propriilor norme și sisteme sociale, cât și la o reducere a prejudecăților și a atitudinilor etnocentrice“. (Rinschede 2007)

Subiectul multiculturalismului este din ce în ce mai mult în prim-plan, astfel încât prevalează o varietate de presupoziții despre fenomenul interculturalității. Învățarea interculturală abordează această problemă și are ca scop creșterea gradului de conștientizare a interculturalității. Pe baza abordării interculturale, conceptul ar trebui să permită dobândirea de competențe interculturale.

Abordări explicative

„Abordarea interculturală […] pornește de la premisa că există diferențe culturale presupuse și faptice, a căror întâlnire duce la ignoranță, neînțelegeri și probleme, sau chiar la prejudecăți“ (Ouelsati 2013, 25). Învățarea interculturală este înțeleasă ca un proces cu intenția de a contracara aceste stereotipuri. Weidemann propune două teze ca definiție a învățării interculturale:

1. „Învățarea interculturală se referă la schimbarea psihologică ca urmare a experiențelor de diferență culturală;

2. învățarea interculturală se referă la schimbările psihologice care se referă la o percepție schimbată și la o modalitate schimbată de abordare a diferenței culturale“ (Weidemann 2007, 495).

Cele două definiții se referă la diferite puncte de contact cu interculturalitatea. În prima definiție, procesul de învățare este declanșat de o schimbare a gândirii datorată punctelor de contact subiective, în timp ce a doua se referă la o schimbare a percepției și a modului de abordare independent de propriile experiențe. Experiențele care promovează competența interculturală includ, de exemplu, sejururile în străinătate.

Procesul de mediere are loc în principal în instituțiile școlare, unde se abordează cel mai mult procesul de învățare. Cu toate acestea, în prezent se oferă cursuri de formare a competențelor „în special în domeniile economiei și politicii“ (Bolten 2007, 89). Conținutul învățării este flexibil și adaptat la grupul de cursanți. Scopul este recunoașterea culturilor străine, precum și a propriei culturi și asumarea pluralității culturale, întrucât „ființa umană […] este purtătoare de culturi și identități diferite“ (Hartung/ Nöllenburg/ Deveci 2013, 8). Oamenii se confruntă unii cu alții cu valori, idei și forme de percepție diferite, motiv pentru care acțiunile altor persoane sunt catalogate în scurt timp ca fiind familiare sau străine din punct de vedere cultural (cf. Ouelsati 2013, 25).

Conștientizarea diferențelor și acțiunile care rezultă formează competența interculturală. Procesul de acțiune interculturală rezultat este continuu și în continuă schimbare.

Literatura de specialitate

Bolten, Jürgen (2007): Competența interculturală. Erfurt: Landeszentrale für politische Bildung Thüringen.

Hartung, Regine/ Nöllenburg, Katty/ Deveci, Özlem (2013): Prefață. În: ders. (ed.): Intercultural Learning. Ein Praxisbuch. Schwalbach am Taunus: Debus Pädagogik.

Nothnagel, Steffi (2018): Învățarea interculturală. Reconstrucția experiențelor culturale ale diferenței pe baza studiilor longitudinale narativ-biografice. În: Sabisch, K./ Sorensen, E./ Straub, J. (eds.): Schriftenreihe Kultur, Gesellschaft, Psyche. Studii sociale și culturale. Vol. 12. Bochum: Bochumer Universitätsverlag.

Ouelsati, Ramses Michael (2013): Educația interculturală în școli. În: Hartung, Regine/ Nölleburg, Katty/ Deveci, Özlem (eds.): Intercultural Learning. O carte practică. Schwalbach am Taunus: Debus Pädagogik, 22-35.

Rinschede, Gisbert (2007): Geographiedidaktik. Paderborn: Schöningh.

Schrüfer, Gabriele (2012): Intercultural Learning. Pași pe calea sensibilității interculturale. În: Praxis Geographie 11, 10-11.

Weidemann, Doris (2007): Aculturație și învățare interculturală. În: Straub, Jürgen/ Weidemann, Arne/ Weidemann, Doris (eds.): Handbuch Interkulturelle Kommunikation und Kompetenz: Grundbegriffe – Theorien – Anwendungsfelder. Stuttgart/ Weimar: Metzler, 488-498.