Interculturalitate

Un copil se naște fără înțelegere culturală – adică „cultura“ este ceva ce trebuie învățat. Prin intermediul contactelor sociale, al evenimentelor sociale, al instituțiilor și al unei lumi influențate material, se dezvoltă la copil atitudini, valori și concepte subiective. Acest proces de învățare a culturii (numit și enculturare) transformă individul într-o ființă socială care poate stăpâni inconștient semnele culturale ale mediului său și se poate comporta în mod corespunzător. Sunt adoptate forme și decizii culturale.

Sistemul de orientare

Cultura este, așadar, un sistem de orientare care formează identitatea, care este internalizat și nu mai este perceput în mod conștient. În același timp, identitatea culturală este întotdeauna și o identitate de grup, deoarece se poate urmări apartenența la un anumit grup cultural. Deoarece abordarea propriei identități este foarte emoțională, este deosebit de important ca în cadrul întâlnirilor interculturale să se reflecteze asupra părților din propria identitate care sunt individuale și care sunt culturale, chiar dacă acest lucru poate fi făcut cu greu sau cu dificultate în situațiile de zi cu zi (cf. EMIL 2006, 13 și urm.).

Valori și norme

Într-un mediu cultural străin, devine rapid clar că alte valori și norme prevalează. Nu mai este posibil să te orientezi după propriile orientări culturale. Acest lucru poate provoca un sentiment de neliniște și nesiguranță. Doar prin întâlnirea cu diferite culturi se reflectă și se conștientizează propria identitate culturală. Confruntarea cu culturi care reprezintă alte valori și norme duce la perceperea acestora ca fiind „străine“ (cf. EMIL 2006, 15 și urm.).

Personalitatea este produsul poziționării de sine în propria cultură. În acest context, este important să privim propria identitate culturală ca fiind schimbătoare, deoarece „culturile nu sunt cuști, iar oamenii nu sunt prizonierii lor“ (EMIL 2006, 16). Identitatea culturală este supusă unei schimbări constante, cauzată de confruntarea cu persoane din alte cercuri culturale. Prin urmare, în societatea multiculturală, vorbim de formarea unor identități multiculturale care abordează bunurile culturale în mod situațional și individual (cf. EMIL 2006, 16 și urm.).

Interculturalitatea – schimbul între culturi

Termenul de interculturalitate se referă la un proces de schimb între diferite culturi sau între persoane sau grupuri cu origini culturale diferite. În acest context, interculturalitatea se referă la grupurile culturale care în mod tradițional sunt autonome (cf. Irmer 2002, 11). Potrivit lui Yousefi, interculturalitatea se referă la „o teorie și o practică, un[n] mod de înțelegere, preocupat de relația istorică și contemporană a tuturor ariilor culturale și a oamenilor ca purtători ai acestora“. (Yousefi 2014, 25)

Întâlnirea culturilor care au valori, sisteme de semnificații și niveluri de cunoaștere diferite este legată de iritare, surpriză, interacțiune și siguranță de sine. Prefixul inter înseamnă „între“ sau „unul cu celălalt“ și „se referă la faptul că în procesul de schimb apare ceva nou“. (Barmeyer 2012, 81) Prin intermediul comunicării interculturale, persoanele care interacționează negociază noi reguli de comunicare și comportament care se caracterizează printr-un impuls puternic. Numai atunci când persoanele care interacționează clasifică „propriul“ și „străinul“ ca fiind semnificative, apar situații de suprapunere culturală și apare interculturalitatea (cf. Barmeyer 2012, 82).

Comunicarea interculturală

În situațiile de comunicare, aspectul interculturalității poate servi ca un memento pentru a nu privi persoanele detașate de mediul lor cultural, ci ca aparținând unui anumit grup sau grup de persoane. Cu toate acestea, trebuie evitată culturalizarea partenerilor de comunicare, adică atribuirea unor caracteristici specifice acestora din cauza mediului lor cultural (cf. Wiechelmann 2013, 331).

Punți de contact

Trans-, inter- și multiculturalism

Deși termenii trans-, inter- și multiculturalism sunt adesea utilizați ca sinonime, semnificația lor nu este identică. Potrivit lui Yousefi, aceste trei teorii „au o înrudire interioară în ciuda diferențelor evidente[ ]“ (Yousefi 2014, 25). Interculturalitatea este legătura dintre transculturalitate și multiculturalitate.

Multiculturalitatea reprezintă coexistența într-o societate a persoanelor cu origini, situații de viață și moduri de viață culturale diferite. Presupune existența unor culturi omogene, clar diferite. Transculturalitatea, pe de altă parte, înseamnă că nu există culturi omogene, ci doar hibrizi culturali cu grade diferite de distincție. „Culturile sunt interconectate prin migrație, sisteme de comunicare și interdependențe economice“ (Irmer 2022, 12). Frontierele naționale nu mai sunt luate în considerare. Transculturalitatea reprezintă o cultură globală interdependentă care leagă toate culturile naționale (cf. Irmer 2002, 11 și urm.). Conceptul de hiperculturalitate este nou.

La fel de interesant: modelul cepei de cultură.

Literatură

Barmeyer, Christoph (2012): Taschenlexikon Interkulturalität. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht.

European Modular Programme for Intercultural Learning in Teacher Education EMIL 2006. Intercultural Competence in Primary Schools. http://www.emil.ikk.lmu.de/deutch/ Handbuch-EMIL-Volltext.pdf [15.03.2017].

Irmer, Marion (2002): Joc și învățare interculturală. Soluții practice. Sărut: WEKA Media.

Wiechelmann, Sarah (2013): A fost o neînțelegere interculturală? Despre pericolul de a pierde din vedere persoana din cauza culturii. În: Kumbier, Dagmar/ Schulz von Thun, Friedemann (eds.): Interkulturelle Kommunikation. Metode, modele, exemple. 6 ed. Reinbek bei Hamburg: Rowohlt Verlag, 323-335.

Yousefi, Hamid Reza (2014): Concepte de bază ale comunicării interculturale. München: UVK.