Termenul de integrare (latină integratio) înseamnă „refacerea unui întreg“ (Hillmann 2007, 383). În sociologie, se referă la o „integrare comportamentală și legată de conștiință în sau alinierea la structurile de valori și modelele de comportament“ (ibid.). De obicei, un grup social sau indivizii unei societăți omogene sunt contrastați și comparați între ei, astfel încât să se poată face clasificări între cei integrați și cei neintegrați (cf. Gregori 2015, 25). Este un termen foarte complex, astfel încât nu există un consens cu privire la ceea ce se înțelege exact prin el (cf. Grosche 2015).
Diferite definiții
Consiliul de experți (SVR) al Fundațiilor germane pentru integrare și migrație oferă următoarea definiție:
SVR înțelege integrarea ca fiind participarea tuturor la domeniile centrale ale vieții sociale cu șanse cât mai egale posibil. Acestea variază de la creșterea și educația timpurie în familie, precum și în instituțiile publice preșcolare, educația școlară, formarea profesională și o viață autodeterminată prin muncă și câștigurile acesteia și care nu depinde de transferuri, până la participarea politică – care depinde de statut -, precum și participarea la cele mai diverse sisteme de protecție și de asistență socială în cadrul statului de drept și al statului social (Sachverständigenrat deutscher Stiftungen für Integration und Migration 2019). Filsinger confirmă această definiție și sintetizează integrarea ca fiind „participarea egală (accesul la justiție) la resursele economice, ecologice, sociale și culturale ale societății“ (cf. Hinrichs 2003 citat în Filsinger 2008, 8).
Integrarea sistemului și integrarea socială
Esser, pe de altă parte, face distincția între integrarea socială și integrarea sistemului pentru a face termenul mai ușor de înțeles. Prin integrare de sistem se înțelege integrarea unui sistem social ca întreg (cf. Esser 2004, 53). Integrarea socială, pe de altă parte, se referă la relația dintre indivizi și includerea acestora într-un sistem social deja existent (cf. ibidem, 46). Se pot distinge patru dimensiuni între ele:
– Culturația, care se referă la asimilarea „cunoștințelor, abilităților și „modelelor“ culturale, incluzând în mod specific socializarea lingvistică“ (ibid.),
– plasarea, care se referă la „asumarea drepturilor și ocuparea unor poziții“ (ibid.),
– interacțiunea, care se referă la legarea relațiilor sociale și includerea în rețelele centrale (cf. ibid.), și
– identificarea, care se realizează printr-o anumită loialitate față de sistemul social (cf. ibid.).
Integrarea poate reuși în diferite moduri, dar iată câteva sfaturi generale:
Literatură
Esser, Hartmut (2004): Ce alternativă la „asimilare“ există de fapt? În: Bade, Klaus/ Bommes, Michael (eds.): Migration-Integration-Bildung. Întrebări de bază și domenii problematice. IMIS-Beiträge Heft 23. Osnabrück, 41-59.
Filsinger, Dieter (2008): Condițiile unei integrări de succes – Monitorizarea și evaluarea integrării. Expertiză comandată de Fundația Friedrich Ebert. Bonn.
Georgi, Viola B. (2015): Integrare, diversitate, incluziune. În: Magazin II, 25-27. https://www.die-bonn.de/zeitschrift/22015/einwanderung-01.pdf [19.08.19].
Grosche, M. (2015). Ce este incluziunea? În: Kuhl, P./ Stanat, P./ Lütje-Klose, B./ Gresch, C./ Pant, H. A./ Prenzel, M. (Eds.): Inklusion von Schülern und Schülern mit sonderpädagogischem Förderbedarf in Schulleistungserhebungen. Fundamente și constatări. Wiesbaden: Springer, 17-39.
Hillmann, Karl-Heinz (2007): Wörterbuch der Soziologie. Ed. a 5-a. Stuttgart: Kröner.
Consiliul de experți al fundațiilor germane privind integrarea și migrația (2019): Societatea de imigrație. https://www.svr-migration.de/glossar/ [19.08.19].