Imitația culturală

Mimetismul cultural descrie o adaptare parțială și superficială a migranților la noul lor mediu cultural pentru a scăpa de stigmatizările negative și de pericolele asociate. Influențele culturale originale nu sunt abandonate, așa cum se întâmplă în cazul asimilării, ci sunt „camuflate“ prin imitație externă. (cf. Albrecht, p. 261)

Homi H. Bhabha descrie această adaptare ca fiind „aproape, dar totuși nu chiar la fel“ (Bhabha 2000, p. 132). O imitație care, cu toate acestea, nu este niciodată cu totul identică cu cel imitat, deoarece ceea ce este interpretat ca fiind limba germană, de exemplu, este ceea ce este interpretat ca atare dintr-o perspectivă individuală. (cf. Albrecht, p. 260)

Originea cuvintelor

Termenul mimare provine inițial din biologie și se referă la caracteristica unor animale de a imita trăsăturile unor specii de animale veninoase pentru a se proteja de dușmani (cf. Nünning, p. 502). Un exemplu în acest sens îl constituie colibriul de crâng, care în exterior seamănă cu o viespe. Diferența față de mimesis constă în faptul că acesta descrie o formă generală de camuflaj, care se poate referi atât la asemănarea unor insecte cu frunzele, cât și la capacitatea cameleonului de a-și schimba culoarea.

Aplicație teoretică culturală

Începând cu anii 1990, termenul a fost preluat în teoria culturală de către teoreticianul indian postcolonial Homi H. Bhabha. Acesta folosește exemplul epocii coloniale pentru a concretiza puterea mimetismului cultural. Prin adaptabilitatea superficială a populației negre la stăpânii lor coloniali albi, este pus sub semnul întrebării conceptul existențialist al unei diferențe fundamentale a societăților umane și, prin urmare, supremația lumii occidentale. În același timp, din aceste eforturi poate apărea o reflectare parodică a conducătorilor, destabilizând și mai mult pretenția de autoritate. Această adaptare distorsionată apare deja în mod automat din cauza interpretărilor individual diferite ale practicilor culturale.

Spre deosebire de eforturile deconstructiviste, totuși, mimetismul cultural nu reprezintă o rezistență activă la hegemonie. Mai degrabă, aceasta apare ca un efect secundar neintenționat al „camuflării“ reale și o poate rata în cazul unei caricaturi neintenționate. (cf. Struve, pp. 144 -149).

Hibriditatea în spațiul cultural intermediar

De un interes mult mai mare pentru teoreticianul cultural este „cel de-al treilea spațiu“ creat de procesul mimicritic. În special în ceea ce privește procesele de negociere interculturală, Bhabha vede șansa hibridității culturale [hyperlink to encyclopaedia article]. Prin simultaneitatea paradoxală, ambivalentă a referinței și a demarcării de culturile respective, o identitate culturală univocă ar fi negată, prin care poate apărea o interogare, o negociere sau o reformulare comună a înțelegerii culturii (cf. Struve, p. 144).

Rezistența reală (involuntară) a mimetismului constă astfel, în primul rând, în punerea în discuție a unei culturi autonome și doar în al doilea rând în destabilizarea dezechilibrelor de putere derivate din aceasta.

Termeni care diferențiază mimica de mimesis

În termeni de teorie culturală, mimica și mimesis sunt uneori dificil de distins. Urmând sensul biologic, mimesisul cultural ar putea descrie practici generale de imitație cu conotații neutre. Pe de altă parte, conceptul mimetic al teoreticienei culturale feministe Luce Irigaray, pe care aceasta l-a descris în 1974 în Speculum – Oglinda celuilalt sex, este mai asemănător cu înțelegerea mimesisului descrisă aici, care, totuși, spre deosebire de mimesisul cultural, se referă la imitația specifică genului și urmărește în mod activ deconstruirea relațiilor de putere. (cf. Nünning, p. 502)

Literatură

Albrecht, Yvonne (2017): Sentimente în procesul de migrație. Narațiuni transculturale între apartenență și distanțare. Wiesbaden: Springer.

Bhabha, Homi K. (2000): Localizarea culturii. Tübingen: Stauffenburg.

Nünning, Ansgar (2008): Metzler Lexikon Literatur- Und Kulturturtheorie. Ed. a 4-a. Stuttgart: J.B. Metzler.

Struve, Karen (2013): Zur Aktualität von Homi K. Bhabha. O introducere în opera sa. Ed. de Stephan Moebius. Wiesbaden: Springer VS.