Identitate

„Numai pe fundalul unei identități proprii consolidate devine posibil să te angajezi cu adevărat în fața ciudățeniei Celuilalt.“ (Rosa 2007, 49)

Etimologie

Identitatea derivă din cuvântul latin identitas și înseamnă „asemănare absolută“ (Rosa 2007, 47). Sociologul Hartmut Rosa trece în revistă termenul în diferite contexte și forme. În eseul său Identitate, el explică faptul că, atât în matematică, cât și în logică, acesta „reflectă o relație de perfectă egalitate [pe care] un obiect o are cu el însuși și numai cu el însuși“. (Rosa 2007, 47) În ceea ce privește esența ființelor umane, identitatea se caracterizează prin unicitatea și recognoscibilitatea fiecărui individ. Ea constituie fundamentul formării personalității individuale. Potrivit lui Rosa, utilizarea limbii și participarea la cultură reprezintă „baza întregii comunicări interculturale […] și a înțelegerii“ (Rosa 2007, 47).

Trei aspecte ale identității

În cartea sa „Intercultural Communication“, cercetătoarea culturală Edith Broszinsky-Schwabe împarte identitățile persoanelor implicate într-un schimb intercultural în trei fațete: Prima și cea mai importantă este identitatea personală, care este strâns legată de aspectul exterior al unei persoane. Comportamentul, limbajul și mirosul joacă un rol esențial în prima întâlnire. în al doilea rând se află identitatea socială (identitatea de grup, identitatea noi, identitatea colectivă). Aici, individul dobândește trăsături culturale caracteristice și își marchează astfel apartenența la un grup cu care se identifică. În plus, Broszinsky-Schwabe distinge identitatea socială în diferite domenii identitare, cum ar fi familia, grupul de vârstă, profesia, religia etc. (cf. Broszinsky-Schwabe 2011, 44).

Identitatea culturală, ca a treia fațetă, descrie persoane individuale sau grupuri care se ghidează după „puncte comune de limbă, norme de conviețuire, orientări ideologice și religioase, tradiții artistice și științifice, aptitudini sportive și meșteșugărești, idealuri și valori comune [orient]. Punctele comune ale modului de viață se manifestă, de exemplu, în comportamentul de locuire și de așezare, obiceiurile alimentare, moda, manierele, simbolurile, festivalurile și sărbătorile“. (Broszinsky-Schwabe 2011, 46)

Imaginea de sine – imaginea externă

În prezent, contactul dintre diferite culturi este mai intens ca niciodată. Păstrarea identității reprezintă astfel o provocare. După cum precizează Broszinsky-Schwabe, fiecare cultură individuală cu semnele, simbolurile, tradițiile, modelele de comportament și sistemele de valori are un impact asupra formării identității unei persoane (cf. Broszinsky-Schwabe 2011, 46). Acest lucru devine deosebit de clar atunci când ne confruntăm cu o cultură străină sau când ne integrăm într-o țară străină.

Psihologul Annekatrin Hoppe examinează în acest sens măsura în care imaginea de sine cunoscută anterior se modifică în cadrul unui nou mediu. În eseul său So war ich nicht, so bin ich nicht, ea explică faptul că, atunci când încearcă să se integreze într-un mediu străin, modelele comportamentale și punctele de vedere familiare, precum și caracteristicile care altfel ar rămâne ascunse, intră în discuție (cf. Hoppe 2013). Imaginea proprie, care a crescut din mediul cultural familiar, nu mai corespunde atunci imaginii străine. Acest lucru duce, la rândul său, la „incertitudinea propriei identități“ (Hoppe 2013, 176).

Globalizarea

Dezvoltarea identității este influențată atât pozitiv, cât și negativ de schimbarea constantă a culturilor. Schimbările de culturi sunt un indiciu al faptului că „cultura [este] transportabilă, este încărcătura purtătorilor săi“. (Groh 2003, 172) În acest sens, Groh notează în articolul său Identity Change – Globalisation and Cultural Inductions (Schimbarea identității – globalizare și inducții culturale) că globalizarea provoacă o destabilizare a culturilor indigene, autonome, care sunt expuse culturilor industriale. Din cauza „decalajelor de dominație[s]“ (Groh 2003, 162), culturile sunt parțial sau complet șterse, lipsindu-i astfel pe oameni de posibilitatea de a-și forma identități individuale (cf. Groh 2003, 177).

Literatură

Broszinsky-Schwabe, Edith (2011): Comunicarea interculturală. Neînțelegeri – Înțelegere. Wiesbaden: Springer.

Groh, Arnold (2003): Schimbarea identității. Globalizare și inducții culturale. În: Kimminich, Eva (ed.): Welt Körper Sprache. Perspective asupra formelor culturale de percepție și reprezentare. Identitate culturală. Construcții și crize. Vol. 3. Frankfurt am Main: Peter Lang, 161-185.

Hoppe, Annekatrin (2013): So war ich nicht, so bin ich nicht. On the Influence of the Cultural Environment on the One’s Own’s Own Identity (Despre influența mediului cultural asupra propriei identități). În: Kumbier, Dagmar/ Schulz von Thun, Friedemann (eds.): Intercultural Communication: Methods, Models, Examples. 6 ed., București, 2013. Reinbek bei Hamburg: Rowohlt, 170-186.

Rosa, Hartmut (2007) Identitate. În: Straub, Jürgen/ Weidemann, Arne/ Weidemann, Doris (eds.): Handbuch interkulturelle Kommunikation und Kompetenz. Concepte de bază – teorii – domenii de aplicare. Stuttgart: Metzler, 47-56.