Hibriditate

Modelul hibridității descrie un proces intercultural în care se realizează o reorientare a identității unui individ (cf. Gugenberger 2010, 68). Termenul de hibriditate derivă din cuvântul latin hybrida „corcitură“ și presupune că indivizii produc o identitate nou construită și, prin urmare, o a treia identitate, pornind de la identitatea lor de origine și de la identitatea societății gazdă (cf. Gugenberger 2010, 68). Modelul hibridității îl consideră pe „vorbitor ca actor social“ (Gugenberger 2010, 68) care dezvoltă noi varietăți din împletirea a două culturi și limbi care depășesc respingerea sau preferința pentru o limbă sau o cultură (cf. Gugenberger 2010, 68).

Concept: Hibriditatea conform lui Bhabha

În 1994, Bhabha a stabilit un concept central al hibridității bazat pe teoria discursului lui Foucault (cf. Engel/ Lewicki 2005, 1). La baza acestui concept se află faptul că o nouă identitate poate apărea doar într-un al treilea spațiu între două culturi (cf. Engel/ Lewicki 2005, 1). „Pentru Bhabha, subiectul este mai degrabă un nod și o încrucișare a limbajelor, ordinelor, discursurilor și sistemelor care îl străbat, cu toate percepțiile, emoțiile și procesele de conștiință asociate cu acestea. Metafora sa a „subiectului înnodat“ transformă astfel multiculturalismul dintr-o noțiune teritorială într-o persoană“ (Engel/ Lewicki 2005, 2).

Istoric: Istoria termenului de hibriditate

Termenul de hibriditate a fost folosit în secolul al XIX-lea în contextul eterogenității etnice și a căpătat o conotație negativă. Între timp, conceptul de hibriditate are o conotație pozitivă (cf. Fludernik 2001, 12) și „funcționează […] ca un concept cheie pentru descrierea diversității culturale“ (Fludernik 2001, 12), care are un caracter progresiv (cf. Fludernik 2001, 12). Decizia vorbitorului de a folosi forme lingvistice hibride poate fi înțeleasă ca o rezistență la modelele dominante ale ideologiei de asimilare și ca un semnal al diversității lingvistice existente la nivelul indivizilor (cf. Gugenberger 2010, 70).

Transfer în prezent

În prezent, fenomenul hibridității este aplicat în afara contextului colonial, de exemplu pentru a examina și descrie conceptele identitare deschise ale migranților. Folosind exemplul migranților musulmani din Germania și Europa, Foroutan/ Schäfer avansează teza că noile meta-narațiuni de origine și identitate, precum și apartenența culturală sunt create la nivel individual de îndată ce oamenii simt că aparțin unor spații culturale diferite (cf. Foroutan/ Schäfer 2009, 1 și urm.). Pe de altă parte, criticii teoriei hibridității afirmă că procesele de migrație în ansamblul lor nu duc la o fragmentare a identității subiectului, motiv pentru care hibridizarea nu poate fi înțeleasă ca un fenomen universal (cf. Castro Varela 2015, 270 și urm.).

Distincție față de hiperculturalitate

Spre deosebire de teoria hiperculturalității, identitatea hibridă are un caracter clar de demarcație. Bienfait descrie acest lucru ca fiind „juxtapunerea socială și momentul de identificare în continuă schimbare și coalizare“ (Bienfait 2006, 93). Procesul de „creare“ a propriei culturi în cadrul unui grup de colegi este, astfel, un mijloc de combatere a lipsei de adăpost (cf. Foroutan/Schäfer 2009, 1). Există procese de dezintegrare, deoarece integrarea completă în țara de sosire pare irealizabilă (cf. Foroutan/Schäfer 2009, 1 și urm.).

Lingvistică: Cum se formează varietățile hibride?

Formele hibride sunt extrem de diverse în ceea ce privește caracteristicile lor lingvistice. Modificări lingvistice minore la nivel fonetic și prozodic, de exemplu, pot fi realizate prin intermediul codeswitching-ului. De asemenea, o varietate hibridă poate include apariția unei noi limbi (cf. Gugenberger 2010, 68 și urm.). În ceea ce privește gradul de hibridizare, trebuie remarcat faptul că, dacă o mare parte din trăsăturile lingvistice, de exemplu, din limba de origine, este înlocuită cu limba societății gazdă, există un grad scăzut de hibridizare. Cu toate acestea, de îndată ce se ajunge aproximativ la mijlocul celor două limbi sursă, acesta este un spațiu fără granițe lingvistice, în care niciuna dintre limbile sursă nu poate fi determinată ca fiind dominantă. În acest caz, se ajunge la cel de-al treilea spațiu (cf. Gugenberger 2010, 69). Soiurile hibride care s-au dezvoltat pot fi transmise de-a lungul generațiilor, dar pot exista doar temporar (cf. Gugenberger 2010, 68).

literatură

Bienfait, Agathe (2006): Im Gehäuse der Zugehörigkeit. Wiesbaden: VS.

Castro Varela, Maria do Mar/ Dhawan, Nikita (2015): Postkoloniale Theorie – eine kritische Einführung. 2. Auf. Bielefeld: transcript.

Engel, Christine/ Roman Lewicki (2005): Konzepte von Interkulturalität. In: Engel, Christine/ Lewicki, Roman (Hrsg.): Interkulturalität. Slawistische Fallstudien. Bd. 12. Innsbruck: Innsbrucker Beiträge zur Kulturwissenschaft: Slavica Aenipontana, 1–8.

Fludernik, Monika (2001): Hybridität. Theorie und Praxis. In: Polylog 8, 7–25.

Foroutan, Naika/ Schäfer, Isabel (2009): Hybride Identitäten – muslimische Migrantinnen und Migranten in Deutschland und Europa. https://www.bpb.de/apuz/32223/hybride-identitaeten- muslimische-migrantinnen-und-migranten-in-deutschland-und-europa?p=all [22.06.2018].

Gugenberger, Eva (2010): Das Konzept der Hybridität in der Migrationslinguistik. In: Ludwig, Ralph/ Schwarze, Sabine (Hrsg.): Sprache, Identität, Kultur. Bd. 8. Frankfurt am Main: Peter Lang, 67–92.