Globalizare

Globalizarea nu este o stare, ci un proces și poate fi înțeleasă ca o „formă de „deznaționalizare“ care afectează diferite domenii, cum ar fi comunicarea, cultura, mediul, politica și economia“. (Starke/ Tosun 2019, 183)

„Globalizarea se referă la procesele de interdependență, schimb și dependență la nivel mondial. Mijloacele de comunicare și de transport sunt deosebit de importante pentru fluxurile mondiale de capital financiar, bunuri, tehnologii, oameni și idei. Faptul că aceste interdependențe și efecte sunt perceptibile și conștientizate la nivel mondial în știință și în viața de zi cu zi este – spre deosebire de interacțiunile supralocale anterioare – o caracteristică esențială a fazei actuale a globalizării.“ ( Kreff et al. 2011, 126) Lanțurile de producție transnaționale sau transcontinentale, interconexiunile globale ale națiunilor, pierderea relativă a importanței statelor naționale, precum și mercantilizarea și capitalizarea universală par a fi deosebit de importante în acest context (cf. Auernheimer 2015, 17).

Fazele globalizării

Există diferite moduri de a împărți globalizarea în faze:

– Globalizarea 1.0: noua eră a colonizării (1492 – 1800).

– Globalizarea 2.0: industrializarea (1800 până în 2000).

– Globalizarea 3.0: era informațională (2000 până în prezent).

Prima fază este caracterizată de călătoriile de descoperire, de dezvoltarea comerțului mondial și de apariția tiparului. A doua fază include Revoluțiile americană și franceză și inventarea motorului cu aburi și a căii ferate. Globalizarea 3.0 este caracterizată în primul rând de World Wide Web și de transmisia de date cu fir și fără fir (cf. Mäder 2018, 6).

O altă variantă de subdivizare a globalizării este de a distinge între fazele precolonială, colonială și actuală a globalizării (cf. Gingrich 2011, 126).

Globalizarea ca proces

Globalizarea este un

– fenomen perceptual, ceea ce înseamnă că lumea (reciprocitatea) devine „vizibilă“, precum și că totul este văzut de toată lumea și de oricine. Acest proces este caracterizat în principal de amplificarea electronică. De exemplu, oamenii percep peisajele altor țări sau află noi tradiții culturale. Această „vizibilitate“ este un motiv decisiv pentru noile mișcări de migrație.

– Fenomenul interacțiunii: Din ce în ce mai multe interacțiuni au loc la nivel internațional. Acestea se influențează reciproc și includ nu numai bunuri și servicii, ci și modă, filme, artă, muzică, mâncare etc. Obiceiuri precum alimentația sunt adoptate sau, de asemenea, schimbate. Culturile din spațiile de locuit nu se mai limitează la propriul stat, ci sunt accesibile și altor state.

– Fenomenul de interconectare: Dacă structurile de interacțiuni se înrădăcinează, apare un fenomen de interconectare. Actorii dominanți (de exemplu, statele) își pierd independența statală și nu mai sunt „entități“ autonome ( Prisching 2019, 403). Mai mult, suveranitatea lor este pusă sub semnul întrebării de procese (cf. ibidem, 403).

5 Dimensiuni ale globalizării

Impactul ecologic global

– Economia mediului: Crizele ecologice ridică noi provocări nu numai pentru stat, ci și pentru toate celelalte țări. De exemplu, penuria de resurse naturale, creșterea traficului sau chiar schimbările climatice reprezintă o problemă pentru toate statele, ale cărei consecințe sunt răspândite la nivel global (cf. Preyer 2018, 309).

– Echilibrul ecologic: Trebuie să se stabilească un echilibru și o coordonare între „cererea de performanță ca normă socială și echilibrul social în utilizarea mediului“ ( ibidem, 310).

Globalizarea culturală

– Concurența interpretărilor: Accesul altor culturi creează „o piață globală a asociațiilor culturale care concurează pentru membri cu promisiunile lor de răscumpărare“. ( ibid., 311)

– Răspândirea globală: noi forme ale unei practici existente sunt recombinate, astfel încât globalizarea duce la un nou sincretism (cf. ibid., 311).

Globalizarea economică

– Deschiderea pieței: interconectarea producției, a serviciilor și a marketingului de către actorii globali duce la noi deschideri de piață (cf. ibid.).

– Crearea de rețele: crearea de rețele de tehnologii de comunicare este globală. Se presupune că „un sistem economic global, în structura și funcția sa, este format din segmente de sectoare economice, regiuni și state“( ibid., 312).

Globalizarea politică

– Guvernanța globală: Problemele globale, cum ar fi bolile sau poluarea mediului, înseamnă că acestea trebuie reglementate la nivel internațional. În acest context, guvernanța globală nu este un guvern mondial, ci o „politică indirectă“ (Willke 2002 (FN 307)) care se ocupă de gestionarea problemelor (cf. Preyer 2018, 314).

– Guvernanța globală: Nu există niciun actor în societatea globalizată care să poată prelua sarcinile guvernanței globale. Este nerealist ca un actor să instituționalizeze legislația (cf. ibid., 315).

Globalizarea comunicării sociale prin intermediul tehnologiilor moderne de comunicare

– Rețeaua media digitală: Digitalizarea duce la un schimb global de informații între ele, fără controlul organizațiilor de stat. Acest schimb ar putea duce la o „schimbare în înțelegerea noastră a socialului, dar și a istoriei și a conștiinței“ (ibid., 316).

– Sectorul intermediat: Tehnologiile moderne de comunicare sunt numite și sectorul intermediat, „prin care apar noi forme de cooperare economică de organizare, structuri de comunicare și observare socială reciprocă“. (ibid., 316) Numai prin aceasta apare un sistem global de comunicare (cf. ibid.).

Literatura de specialitate

Auernheimer, Georg (2015): Dimensiunile globalizării. O introducere. Schwalbach: Wochenschau Verlag.

Duden Wirtschaft von A bis Z (2016): Grundlagenwissen für Schule und Studium, Beruf und Alltag. 6th ed. Mannheim: Bibliographisches Institut.

Kreff, Ferdinand et al. (2011): Lexikon der Globalisierung. Bielefeld: Transkript.

Mäder, Olaf B. (2018): Controlling klipp & klar. Wiesbaden: Springler Gabler.

Preyer, Gerhard (2018): Teoria sociologică a societății contemporane I. Studii privind teoria apartenenței. 2nd ed. Wiesbaden: Springer VS.

Prisching, Mafred (2019): Globalizarea dintr-o perspectivă sociologică culturală. În: Moebius, Stephan/ Nungesser, Frithjof/ Scherke, Katharina (eds.): Handbuch Kultursoziologie, vol. 3: Theorien – Methoden – Felder. Wiesbaden: Springer VS, 401-422.

Starke, Peter/ Tosun, Jale (2019): Globalizare și difuzie. În: Obinger, Herbert/ Schmidt, Manfred G. (eds.): Handbuch Sozialpolitik. Wiesbaden: Springer VS, 181-203.

Willke, Helmut (2002): Dystopia. Studii privind criza cunoașterii în societățile moderne. Frankfurt am Main: Suhrkamp.