Diversitate

Termenul de diversitate nu se referă la un concept fix, clar definit, ci reprezintă un discurs care „abordează problema gestionării politice, juridice, economice și pedagogice adecvate a diversității sociale“ (Sievers 2013, 16 și urm.). În consecință, există două înțelegeri diferite ale diversității. Pe de o parte, diversitatea este înțeleasă ca diversitate cu accent pe diferențe și, pe de altă parte, înțelegerea unei sincope de puncte comune și diferențe (cf. Sievers 2013, 17).

Diversitate și diferență

Schönhuth afirmă în acest sens că termenul poate reprezenta diversitatea în sensul de gamă și varietate, dar și diferența în sensul de diferență și particularitate. Trebuie remarcat faptul că diversitatea este utilizată în sens pozitiv, iar diferența în sens negativ (cf. Schönhuth 2011, 52). Sievers evidențiază, de asemenea, două niveluri de abordare a diversității, dar face distincție între o abordare analitică și una normativă. Prima distinge doar diversitatea în sine, în timp ce abordarea normativă evaluează în mod pozitiv descrierile anterioare și subliniază aprecierea fiecărei ființe umane (Sievers 2013, 17).

Potrivit lui Allemann-Ghionda, diversitatea este compusă din caracteristici individuale și legate de grup. De asemenea, ea subliniază că acestea sunt parțial înnăscute, parțial dobândite la nivel individual și parțial create de legi și practici instituționale și de condițiile-cadru. Ca exemple, Allemann-Ghionda indică statutul socio-economic, etnia, naționalitatea, sexul sau genul, religia și multe altele (cf. Allemann-Ghionda/ Bukow 2011, 25). În plus, potrivit lui Schröter, conceptul de diversitate include o cerere de toleranță, de combatere a discriminării și de realizare a egalității de șanse (Schröter 2009, 79). Prin urmare, potrivit lui Schönhuth, conceptul de diversitate devine relevant în interrelația dintre diversitatea culturală și acțiunea statală sau supranațională, precum și la locul de muncă (cf. Schönhuth 2011, 54).

Educația pentru diversitate și managementul diversității

Relevanța conceptului de diversitate se reflectă în alte concepte, cum ar fi conceptul de educație pentru diversitate și conceptul de management al diversității. Potrivit lui Barmeyer, acesta din urmă este un concept american „care recunoaște eterogenitatea membrilor dintr-o organizație ca fiind o oportunitate și o valoare și are ca scop utilizarea eficientă a potențialului asociat al fiecărui angajat în parte […]“ (Barmeyer 2012, 40).

În acest context, ar exista patru dimensiuni ale diversității – personală, internă, externă și organizațională. Conceptul de educație pentru diversitate se concentrează, de asemenea, pe diversitate ca potențial și provocare, precum și ca o bogăție de oportunități. În acest sens, însă, ar exista o multitudine de sarcini care ar trebui îndeplinite. Conceptul ar trebui să fie aplicat în educație în domeniul tehnicilor culturale centrale, învățarea pe baza subiectelor selectate de sine stătător și a intereselor proprii, prin intermediul unor instituții de învățământ incluzive cu grupuri de învățare eterogene, diferențiere internă, compensare a dezavantajelor, precum și accesibilitate etc. (cf. Hauenschild/ Robak/ Sievers 2013, 12-13).

Evaluarea conceptului de diversitate

Un punct criticat în cercetare este acela că conceptul de diversitate este doar o reproducere a distincțiilor sociale în care „coloritul“ nu este scopul, ci problema. Căci nu este vorba despre distincții precum ziua și noaptea, ci despre inegalități sociale în legătură cu distincția dintre bărbați și femei, migranți și nemigranți, persoane cu handicap și persoane fără handicap etc. (cf. Walgenbach 2017, 121).

Referindu-se la acest aspect, Hormel formulează că discursurile legate de diversitate încearcă să combine două abordări, și anume cea a programelor de combatere a discriminării și cea a valorizării diversității sociale și culturale pentru a spori o varietate de rezultate (cf. Hormel 2008, 21). Sievers afirmă că termenul de diversitate are nevoie de o ascuțire a definiției pentru a-l putea distinge de termeni precum diversitate, eterogenitate sau diferență și pentru a transmite un conținut suplimentar (cf. Sievers 2013, 18).

Literatura de specialitate

Allemann-Ghionda, Cristina/ Bukow, Wolf-Dietrich (eds.) (2011): Places of Diversity. Formate, aranjamente și puneri în scenă. Wiesbaden: VS.

Barmeyer, Christoph (2012): Managementul diversității. În: ers.: Taschenlexikon Interkulturalität. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 40-42.

Hauenschild, Katrin/ Robak, Steffi/ Sievers, Isabel (eds.) (2013): Educația pentru diversitate. Zugänge – Perspektiven – Beispiele. Frankfurt a. M.: Brandes & Apsel.

Hormel, Ulrike (2008): Diversitate și discriminare. În: Sozial Extra 11/12, Praxis aktuell: Soziale Arbeit und Diversity, 20-23.

Schönhuth, Michael (2011): Diversitate. În: Kreff, Fernand/ Knoll, Eva-Maria/ Gingrich, Andre (eds.): Lexikon der Globalisierung. Bielefeld: Transcript.

Schröter, Susanne (2009): Gen și diversitate. Studii culturale și abordări istorice. În: Andresen, Sünne/ Koreuber, Mechthild/ Lüdke, Dorothea (eds.): Gender and Diversity: Nightmare or Dream Couple? Dialog interdisciplinar privind „modernizarea“ politicii de gen și egalitate. Wiesbaden: VS.

Walgenbach, Katharina (2017): Heterogenitate – intersecționalitate – diversitate în științele educației. Opladen/ Toronto: Barbara Budrich Verlag.