Cultura Ballroom

Cultura Ballroom este o mișcare din scena queer din SUA care s-a dezvoltat de la balurile originale ale travestiților din New York City în anii 1970 și 1980 (cf. Weems 2008, 88). Primele baluri travestite au avut loc în cartierul Harlem din New York la sfârșitul secolului al XIX-lea (cf. Pearlman et al. 2014, 545). Încă din primele decenii ale secolului XX, acestea s-au bucurat de o popularitate tot mai mare în multe orașe americane importante, care continuă până în prezent. Unul dintre locurile de desfășurare a fost faimoasa Madison Square Garden din New York (cf. Weems 2008, 86; cf. Beemyn 2014, 504). Din cauza conservatorismului crescând în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, aceste baluri de travesti originale au fost interzise, dar scena queer underground a continuat să organizeze întâlniri de acest tip în spații private, din care a apărut Ballroom Culture la sfârșitul anilor 1960 (cf. Weems 2008, 88f.).

Proeminența internațională

În anii 1980 și 1990, Ballroom Culture din New York s-a răspândit în alte orașe mari din SUA, ajungând să se răspândească și astfel să se afirme pe plan internațional prin intermediul documentarului lui Jennie Livingston, Paris Is Burning (1990) și al cântecului de succes al Madonnei, Vogue (1990) (cf. Beemyn 2014, 514f.). Spre deosebire de balurile de travesti, care sunt orientate în primul rând spre concursuri de frumusețe și oferă în primul rând bărbaților homosexuali o platformă pentru arta lor travestită, cultura ballroom se adresează unei mase mai largi de persoane queer și oferă în special BlBOC posibilitatea de a se reprezenta pe ei înșiși în diverse categorii de performanță (cf. ibid.; Beemyn, 514f.). Scopul principal al acestor competiții este de a se prezenta cu cea mai mare „realism“ (putere de convingere) posibilă în categoriile respective. Se joacă adesea cu subversiunea de gen. Concursurile sunt evaluate de un juriu, care este format, de obicei, din membri respectați ai scenei (cf. Pearlman 2014, 545f.). Participantele parcurg o așa-numită pistă în categoria aleasă și, de obicei, se prezintă în „voguing“ (cf. Weems 208, 88). Concursurile din cadrul balurilor au, de asemenea, o semnificație politică, deoarece participanții expun rolurile de gen ca o construcție prin prestația lor (cf. Bailey 2011, 366). Parodiile și perso¬nalitățile reprezintă, de asemenea, o parte esențială a acestor baluri (cf. Pearlman 2014, 545f.). În cadrul culturii balurilor, asocierile identitare (de gen) sunt astfel înțelese ca fiind maleabile și schimbătoare, ceea ce le oferă membrilor săi posibilitatea de a se elibera de ideile heteronormative și de a-și trăi și celebra „homosexualitatea“ într-un spațiu sigur (cf. Bailey 2011, 369f.). Cultura balurilor nu se limitează la găzduirea și participarea la aceste baluri, ci produce, de asemenea, „case“ în care participanții se organizează (cf. ibid., 367).

Case

Așa-numitele „case“ oferă membrilor scenei ballroom o rețea familială în afara familiei lor biologice de origine, cu care adesea nu au nicio relație sau au o relație slabă din cauza homosexualității lor (cf. Pearlman 2014, 545). „Mamele“ sau „tații“ acestor case sunt, de obicei, respectați, câștigători multipli ai balurilor și, în același timp, eponime pentru casele lor, prin care marile etichete de designer sau termenii simbolici funcționează și ca nume (cf. Bailey 2011, 367). Chiar dacă, în majoritatea cazurilor, aceste case nu pot fi echivalate cu o casă fizică, ele oferă totuși „copiilor“ lor o structură familială, un loc unde să meargă și o rețea de sprijin (cf. ibidem). Pe lângă structura socială, casele au sarcina de a organiza și de a participa la baluri și concursuri (cf. ibid., 368). Este sarcina „părinților casei“ să își crească elevii și să îi pregătească pentru concursuri, astfel încât aceștia să poată concura cu succes pentru casa lor (cf. ibid.; Beemyn 2014, 514f.).

Voguing

Forma originală de „voguing“ datează din secolul al XIX-lea și este în prezent parte integrantă a competițiilor Ballroom Culture (cf. Pearlman 2014, 545). Voguing este un stil de dans care folosește ipostaze pline de farmec din revistele de modă – în special Vogue, care i-a dat numele (cf. Haider 2018). În cadrul Ballroom Culture, voguing este înțeles ca un mod sofisticat de luptă de stradă, în care câștigă cel care are cea mai bună coregrafie (cf. Paris Is Burning 1990, [35:55-37:07]). În general, există trei subcategorii de voguing:

1. old way: se referă la forma originală, recognoscibilă prin „mișcări unghiulare“.
2. new way: include „forme acrobatice“.
3. vogue femme: reprezintă o „feminitate aproape isterică“. (Aha 2016)

Voguing a devenit cunoscut maselor prin videoclipul celebru în întreaga lume al Madonnei, pentru care aceasta a distribuit în mod special dansatoare de pe scena de bal (cf. ibid.).

Cultura germană de bal

Produsele de cultură pop menționate mai sus au făcut cunoscută cultura de balet pe scară mai largă, în special. Producții recente precum RuPaul’s Drag Race (World of Wonder, start 2009) sau Pose (FX Productions, start 2018), precum și social media susțin, de asemenea, răspândirea mișcării subculturale, făcând-o adaptată la nivel internațional (cf. Haider 2018). În 2011, Georgina Leo Melody a fondat prima casă germană în Düsseldorf („House of Melody“), iar în 2012 a lansat „Voguing Out Festival“ la Berlin, care este similar cu balurile americane din SUA (Cf. Wiedemann 2019). Spre deosebire de modelul american, scena germană de bal nu este rezervată exclusiv comunității queer, ci este deschisă și persoanelor cis (cf. Aha 2016).

Literatura de specialitate

Aha, L. (2016): Ballroom Culture at Berlin’s HAU. E un băiat drăguț. https://taz.de/Ball-roomCulture-im-Berliner-HAU/!5354047/ [02.09.2020].

Bailey, M. (2011): Realitatea de gen/rasială: Teoretizarea sistemului de gen în Ballroom Cul¬ture. În: Feminist Studies 37(2), 365-386.

Beemyn, G. (2014): Istoria SUA. În: Erickson-Schroth, Laura (ed.): Trans Bodies, Trans Selves. A Resource for the Transgender Community (O resursă pentru comunitatea transsexuală). Oxford, New York: Oxford University Press, 501-536.

Haider, A. (2018): How Drag Balls Went Mainstream. https://www.bbc.com/cul-ture/article/20180810-drag-balls-the-glamorous-performances-thatmean-resistance [02.09.2020].

Livingston, J. (Dir.) (1990): Paris Is Burning. Off-White Productions.

Pearlman, L. et al. (2014): Artă și cultură. Erickson-Schroth, Laura (ed.): Trans Bodies, Trans Selves. A Resource for the Transgender Community (O resursă pentru comunitatea transsexuală). Oxford, New York: Oxford University Press, 537-566.

Weems, M. (2008): The Fierce Tribe. Identitatea masculină și performanța în circuit. Utah State: University Press.