Ciocnirea civilizațiilor

Termenul „Ciocnirea civilizațiilor“ provine dintr-un articol al politologului și sociologului american Samuel P. Huntington. În 1993, articolul cu titlul interogativ Ciocnirea civilizațiilor? a apărut în revista Foreign Affairs. Trei ani mai târziu, a apărut lucrarea omonimă Clash of Civilisations. The Reshaping of World Politics in the 21st Century a fost publicată trei ani mai târziu și a declanșat ulterior dezbateri internaționale controversate. Huntington este de părere că cauza viitoarelor conflicte nu va mai fi de natură ideologică sau economică, ci se va regăsi în ciocnirea civilizațiilor (cf. Caglar 1997).

8 Cercuri culturale

Contextul de identificare este format de cercurile culturale sau civilizațiile, pe care Huntington le descrie astfel: „definite atât prin elemente obiective comune, cum ar fi limba, istoria, religia, obiceiurile, instituțiile, cât și prin identificarea subiectivă a oamenilor cu aceasta“. (Huntington 1996, 28) Prin intermediul cercetărilor efectuate de istorici și etnologi, Huntington împarte lumea în opt arii culturale sau civilizații (cf. Huntington 1996, 28). Grupurile culturale identificate sunt: occidentală, confucianistă, japoneză, hindusă, islamică, slavo-ortodoxă, latino-americană și africană (cf. Huntington 1996, 40).

Referindu-se la faptul că diferențele culturale au dus la cele mai lungi și mai sângeroase conflicte din istorie (cf. Metzinger 2000, 18), Huntington își prezintă teza centrală: „Statele naționale vor rămâne cei mai puternici actori de pe glob, dar conflictele fundamentale ale politicii mondiale vor avea loc între națiuni și grupări din culturi diferite. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială“. (Huntington 1993, 1)

Potrivit lui Huntington, supraviețuirea Occidentului în această ordine mondială multipolară și multiculturală definită depinde de faptul că America va redeveni conștientă de identitatea sa occidentală. De asemenea, este esențial ca membrii civilizațiilor occidentale să realizeze că cultura lor este unică, dar nu universală (cf. Metzinger 2000, 18). Occidentul este încă unul dintre cele mai puternice grupuri culturale, dar puterea sa este în declin în comparație cu alte grupuri culturale (cf. Huntington 1996, 28).

Ordinea mondială și conflictele

Occidentul se luptă cu probleme interne, cum ar fi deficitele naționale sau creșterea economică scăzută, motiv pentru care puterea economică se deplasează către Asia de Est (cf. Huntington 1996, 128). Echilibrul culturilor se schimba, economia indiană se afla în blocurile de start, iar lumea islamică era ostilă Occidentului (cf. Huntington 1996, 118).

Huntington își subliniază tezele spunând că modernizarea nu este sinonimă cu occidentalizarea (cf. Huntington 1996, 113). Modernizarea statelor non-occidentale se opune occidentalizării prin plasarea în prim-plan a propriilor valori culturale (cf. Metzinger 2000, 17).

Viitoarea ordine mondială va fi modelată de diferite tendințe de dezvoltare, deoarece a devenit multipolară și multiculturală (cf. Metzinger 2000, 17). Link îl contrazice pe Huntington, afirmând că diferențele nu trebuie neapărat să ducă la războaie. Cu toate acestea, este de așteptat o mare cantitate de conflicte (cf. Link 2001, 38).

Literatură

Gazi, Caglar (1997): Mitul războiului civilizațiilor. Occidentul împotriva restului lumii. München: Marino.

Huntington, Samuel Philips (1996): Ciocnirea civilizațiilor. Reshaping World Politics in the 21st Century. Ed. a 5-a. München/ Viena: Europa.

Huntington, Samuel Philips (1993): În Ciocnirea civilizațiilor. https://www.zeit.de/1993/33/im-kampf-der-kulturen [14.06.2018].

Link, Werner (2001): The Reordering of World Politics (Reorganizarea politicii mondiale). Probleme de bază ale politicii globale în pragul secolului XXI. Ed. a 3-a. München: Beck.

Metzinger, Udo M. (2000): Dezbaterea Huntington. Dezbaterea despre „ciocnirea civilizațiilor“ a lui Huntington în jurnalism. Köln: SH.