Asimilare

Prin asimilare se înțelege apropierea de o stare sau încorporarea. Din latinescul assimilatio se poate trage că ceva este făcut similar sau adaptat (cf. Duden 2013). Această asimilare se regăsește în multe contexte. De exemplu, termenul poate fi menționat în cursul aclimatizării. Persoanele care călătoresc în țări îndepărtate trebuie mai întâi să se adapteze la noile circumstanțe externe. Aceasta include schimbarea orei, temperatura și condițiile de iluminare (cf. Spektrum.de 2018). Asimilarea poate fi întâlnită și în contextul lingvisticii, al biologiei, al psihologiei învățării și al culturii.

Asimilarea în contextul psihologiei învățării

În teoria sa, Jean Piaget s-a ocupat de dezvoltarea cognitivă a copiilor. În acest sens, el se ocupă de două procese concise. Pe de o parte, el descrie acomodarea, care descrie capacitatea de a schimba comportamentul de învățare. În al doilea rând, asimilarea este încorporarea noilor experiențe în schemele existente. Cunoștințele deja existente sunt folosite pentru a clasifica noii stimuli externi în tipare cunoscute și pentru a face ca anumite situații să pară similare. În acest proces, percepția poate fi schimbată în așa măsură încât situația particulară poate fi stăpânită (cf. Hoppe-Graff 2014, 150-152).

Un exemplu de asimilare este un copil care vrea să lovească pentru prima dată o minge medicinală în poartă. Copilul are deja experiența de a lovi cu piciorul mingea de fotbal, lovind mingea cu piciorul. Ca urmare, datorită caracteristicilor sale, mingea zboară spre ținta dorită. Copilul știe că mingea a fost mișcată de forța sa. Pe baza acestei experiențe anterioare, copilul își ajustează treptat forța de aplicare a forței asupra mingii medicinale, astfel încât aceasta să ajungă la țintă după o lovitură.

Asimilarea într-un context cultural

Ca și în cazul acomodării, asimilarea se regăsește într-un context cultural. Mai exact, aceasta înseamnă „adaptarea membrilor societății minoritare la standardele, specificațiile, codurile de conduită și normele societății majoritare“ (Hoesch 2018, 82). În acest caz, este vorba adesea de renunțarea la identitățile culturale, religioase și etnice. În cercetările privind asimilarea, acest punct de vedere cu conotație negativă este controversat și, în prezent, nu este rezolvat mai precis. Cu toate acestea, politicile de asimilare sunt reale, deoarece grupurile de populație sunt adesea asimilate cu forța (cf. Hoesch 2018, 82 și urm.).

Prin urmare, asimilarea are o conotație negativă. Prin urmare, în dezbaterile publice se vorbește adesea de integrare, deși se vorbește despre procesul de asimilare. Se găsesc adesea exemple de asimilare forțată prin voință politică. De exemplu, guvernul canadian „a obligat aproximativ 150.000 de copii inuiți și metis în internate între 1874 și anii 1970“ (Hoesch 2018, 83), astfel încât acești copii au fost separați de familiile lor și izolați de cultura lor de origine.