Aculturație

Termenul de aculturație este compus din termenii latini ad „a“ și cultura „cultură“ și poate fi tradus ca fiind introducerea într-o cultură (cf. Ammon 2010, 55). Acesta a fost introdus în perioada colonizării de către antropologii culturali britanici și nord-americani pentru a descrie consecințele contactului dintre două culturi străine. Aculturația înseamnă adoptarea de către un individ, un grup sau o societate a unor elemente ale unei culturi anterior străine. Pot fi adoptate cunoștințe, valori, norme, intuiții, aptitudini, tehnici, obiceiuri, identificări, convingeri, dorința de a acționa, comportamentul efectiv, dar mai ales limba. Este un proces de învățare caracterizat prin interiorizare, imitație și învățare după model, care este declanșat în principal de cucerire, colonizare, migrație, turism, contacte științifice sau relații comerciale. Contactul direct cu culturi străine este obligatoriu pentru aculturație.

Tipuri de aculturație

Se pot distinge patru tipuri de aculturație: aculturație unilaterală, reciprocă, completă și parțială. În timp ce aculturația unilaterală descrie doar adoptarea unilaterală a unei culturi străine, aculturația reciprocă înseamnă o adopție bilaterală a culturii străine. O altă distincție se face între aculturația completă, în care o cultură adoptă toate elementele celeilalte culturi străine, iar rezultatul este asimilarea, și aculturația parțială, în care doar elemente parțiale ale culturii străine sunt integrate în cultura existentă. În aculturația parțială, are loc adesea o compartimentare, adică integrarea elementelor din anumite domenii.

În plus, aculturația poate fi diferențiată în ceea ce privește o dimensiune cognitivă, socială, structurală și de identificare. Dimensiunea cognitivă include dobândirea de cunoștințe și abilități, dimensiunea socială stabilirea de relații sociale între culturi, dimensiunea structurală asumarea anumitor poziții în societate, iar dimensiunea identificativă adoptarea de valori și identificări (cf. Esser 2018, 4).

Potrivit lui Esser, societățile multiculturale sunt rezultatul unor procese de asimilare eșuate și, prin urmare, de aculturație eșuate: „Integrarea fără stratificare etnică și fără diviziunea etnică a muncii presupune întotdeauna o anumită asimilare structurală și, în legătură cu aceasta, procese de aculturație în alte domenii“ (Esser 2018, 5).

Potrivit lui Esser, conflictele etnice apar în primul rând ca reacție la contactul cultural atunci când o anumită organizație socială este dependentă de existența anumitor elemente ale culturii sale și când identitatea culturală a grupului sau a societății s-ar pierde odată cu aculturarea (cf. Esser 2018, 6).

Literatura de specialitate

Ammon, Ulrich (2010): Akkulturation. In: Glück, Helmut (Hrsg.): Metzler Lexikon Sprache. 4. Aufl. Stuttgart: J. B. Metzler.

Esser, Hartmut (2018): Akkulturation. In: Kopp, Johannes/ Steinbach, Anja (Hrsg.): Grundbegriffe der Soziologie. 12. Aufl. Wiesbaden: Springer.