Populism

Populismul (din latinescul populus „popor“) este, potrivit lui Duden, „o politică populară, adesea demagogică, caracterizată prin oportunism, care urmărește să câștige favoarea maselor (în vederea alegerilor) prin dramatizarea situației politice“ (Duden 2015, 1367). Se face un apel la popor, ceea ce se reflectă în cuvântul însuși (cf. Decker, 37). Termenul populism conține sufixul -mus, prin care se urmărește o exagerare în sine și este îndreptat împotriva componentelor unui stat de drept democratic (cf. Wielenga/ Hartleb 2011, 11).

Caracteristicile populismului

Populismul derivă din voința poporului și, astfel, își legitimează autoritatea. El revendică pentru sine un adevăr care este nedemocratic, precum și neștiințific și care nu poate fi susținut de fapte. Atâta timp cât acest adevăr este acceptat de individ, este considerat absolut (cf. Stegemann 2017, 64).

Caracteristicile populismului sunt enumerate mai jos:

populismul este o combinație de „elemente ideologice, metafore, elemente stilistice, precum și de practică politică“ (Lucardie 2011, 20). În plus, populiștii au un „stil și o utilizare a cuvintelor crude, directe, dacă nu chiar vulgare“ (ibidem).
Potrivit populiștilor, poporul este o comunitate omogenă, virtuoasă din punct de vedere moral, fără diferențe de interese (cf. ibid.). Bunul simț, adică simțul comun al unui popor, este un etalon mai bun pentru deciziile politice în comparație cu expertiza elitelor (cf. ibid.). Potrivit populiștilor, elita este întotdeauna coruptă, malițioasă, înșelătoare și conspirativă (cf. ibid.).
Populiștii au nevoie de grupuri marginale (în principal imigranți) care să acționeze ca țapi ispășitori și împotriva cărora să poată mobiliza populația fără a ataca direct elita. În același timp, ei acuză elita că favorizează aceste minorități în detrimentul propriului popor (cf. ibid., 21). 4.
Potrivit multor cercetători, populiștii doresc să înlocuiască sau să completeze democrația indirectă, parlamentară, cu democrația directă sau plebiscitară. Mai mult, mișcările populiste sunt conduse de figuri de lideri carismatici care pretind că întruchipează voința poporului (cf. Decker 2011, 37; cf. ibid., 21).

Literatură

Decker, Frank (2011): Populismul democratic și sau democrația populistă? Remarks on a Difficult Relationship (Observații asupra unei relații dificile). În: Wielenga, F./ Hartleb, F. (eds.): Populismul în democrația modernă. Olanda și Germania în comparație. Münster: Waxmann, 39-54.

Redacția Duden (2015): Duden – Dicționar universal german. Das umfassende Bedeutungswörterbuch der deutschen Gegenwartssprache. 8th ed.. Berlin: Bibliographisches Institut.

Lucardie, Paul (2011): Populismul: observații conceptual-istorice și teoretice. În: Wielenga, F./ Hartleb, F. (eds.): Populismul în democrația modernă. A Comparison of the Netherlands and Germany (O comparație între Olanda și Germania). Münster/ New York: Waxmann, 17-38.

Stegemann, Bernd (2017): Spectrul populismului. Un eseu despre dramaturgia politică. Berlin: Theater der Zeit.

Wielenga, Friso/ Hartleb, Florian (2011): Introducere. În: Wielenga, F./ Hartleb, F. (eds.): Populismul în democrația modernă. Olanda și Germania în comparație. Münster/ New York: Waxmann, 7-16.