multicultural

Adjectivul multicultural provine din limba latină și este compus din prefixul multi- „mult“ și verbul cultural.

Cu toate acestea, termenul multiculturalism trebuie distins de multiculturalism. Primul semnifică o descriere a unei stări, în timp ce al doilea denumește o mișcare politică și o atitudine față de viață (cf. Beyersdörfer 2004, 43).

Multiculturalismul este un termen descriptiv, în timp ce multiculturalismul are implicații normative (cf. Beyersdörfer 2004, 43). Potrivit lui Mintzel, multiculturalismul se referă la un fapt social: „Și anume, faptul că mai multe culturi coexistă într-o societate sau într-o societate/populație organizată de stat“. (Mintzel 1997, 58).

Fenomenul multicultural se află aici în prim-plan: „Fie în mod pașnic, fie în conflict, fie într-o coexistență sau într-o conviețuire integrată. Multiculturalismul denumește, în consecință, o caracteristică socio-culturală a unei societăți, diferențierea sa culturală multiplă, indiferent pe ce se bazează acest multiculturalism“. (Mintzel 1997, 58)

Forme de caracteristici multiculturale

Cercetările disting patru modele de societăți multiculturale:

Modelul asimilaționist este un model „care vizează adaptarea culturală a culturilor minoritare sau imigrante“ (Lüsebrink 2012, 20). O variantă a acestui model este modelul integrativ, care vizează, de asemenea, adaptarea culturală, dar presupune o fază de tranziție mai lungă și acordă culturilor minoritare drepturi speciale în domeniul școlar, politic sau religios (cf. Lüsebrink 2012, 18).

„Modelul apartheidului, care a devenit o realitate, ca în Africa de Sud înainte de 1995, în >Al Treilea Reich<, precum și în numeroase societăți coloniale“, vizează „separarea strictă, izolarea și adesea ghetoizarea minorităților culturale“ (Lüsebrink 2012, 21) . În aceste societăți, predomină o ierarhie în care originea este făcută absolută. Granițele ordinii sunt impermeabile și doar clasamentul etnic determină distribuția oportunităților sociale (cf. Lüsebrink 2012, 18).

Modelul policentric este „caracterizat de o coexistență a diferitelor culturi în cadrul unei societăți care, în principiu, se află pe picior de egalitate“ (Lüsebrink 2012, 21). Aceste societăți nu au nici un centru cultural și nici nu există o majoritate superioară: „Această stare de agregare apare atunci când cadrul istoric al universalismului european, statul-națiune ca unitate de gândire și de acțiune, cedează și mobilitatea transnațională are loc într-o asemenea măsură încât societatea mondială se transformă dintr-o abstracție într-o realitate experiențială“. (Leggewie 1993, 50)

Literatură

Beyersdörfer, Frank (2004): Societatea multiculturală. Concepte, fenomene, reguli de comportament. Münster: LIT.

Leggewie, Claus (1993): Multi Kulti. Reguli de joc pentru republica multietnică. Nördlingen: Cartea Roșie.

Lüsebrink, Hans Jürgen (2012): Comunicarea interculturală. Interacțiune, percepție străină, transfer cultural. Ed. a 3-a. Stuttgart: J. B. Metzler.

Mintzel, Alf (1997): Societăți multiculturale în Europa și America de Nord. Concepte, controverse, analize, constatări. Passau: Rothe.