Migrație

Termenul de migrație este prezent în prezent în viața politică și socială de zi cu zi. Acesta poate fi găsit adesea în ziarele zilnice, în dezbaterile din Bundestag sau în discuțiile politice de la posturile publice de televiziune.

Clasificare

Pe lângă utilizarea sa științifică populară, termenul poate fi întâlnit și în diverse domenii științifice, precum sociologia, psihologia și biologia. În cercetarea evoluționistă, un domeniu al biologiei, termenul joacă un rol concis. În evoluția hominidelor, termenul de migrație este utilizat pentru a descrie migrația primilor oameni (Homo sapiens) din Africa către diverse regiuni ale pământului (cf. Campbell/ Reece 2009, 981-988).

Sociologia, pe de altă parte, prezintă un concept mai larg de migrație. Cuvintele tipice în vogă aici sunt, de exemplu, migrația forței de muncă, educațională, a refugiaților sau a căsătoriilor, care, totuși, nu vor fi explicate mai în detaliu aici (cf. Hahn 2012, 148; cf. Oltmer 2010, 16 și urm.).

Etimologie

Din punct de vedere etimologic, termenul provine din latină (lat. migratio), care înseamnă emigrare sau migrație (cf. Duden 2011). Originea acestui termen se bazează pe surse antice, prin care erau desemnate mișcările migratorii umane emergente din antichitatea târzie. Motivul acestor mișcări migratorii poate fi presupus a fi politica de expansiune militară a Imperiului Roman, în urma căreia popoare antice precum vizigoții, vandalii sau suevii s-au simțit forțați să fugă și au efectuat mari migrații în întreaga Europă (cf. Burckhardt 2008, 119-122.).

În literatura de specialitate pot fi găsite multe definiții similare ale termenului de migrație. O definiție comună este abordarea lui Schönpflug, care definește termenul de migrație după cum urmează: „Prin migrație […] se înțeleg toate fenomenele de migrație ale indivizilor sau grupurilor de diferite grupuri etnice care servesc la mutarea centrului vieții lor într-un context diferit din punct de vedere spațial-social-cultural“ (Schönpflug 2003, 328).

Migrația directă/indirectă

Oamenii pot fi afectați de migrație în mod direct sau indirect. În mod colocvial, acestea sunt denumite migranți sau migrante. În știință, se adoptă o abordare diferențiată pentru a desemna aceste persoane. Se presupun constelații de situații specifice, care se concretizează pe baza a două caracteristici (voluntarism și permanență). Astfel, rezultă patru grupuri de migrație diferite cu o semnificație specifică.

Dacă oamenii migrează permanent și voluntar într-o țară, aceștia sunt numiți imigranți. Dacă, pe de altă parte, constelația este temporară și voluntară, aceștia sunt numiți migranți. Termenul de „lucrător invitat“ poate fi citat ca un exemplu concis în acest caz. Aceștia sunt migranți care au emigrat în Republica Federală Germania începând cu anii 1950, în principal din motive economice.

Dacă, pe de altă parte, există o migrație involuntară din cauza războiului, a catastrofelor ecologice sau a foametei, vorbim de refugiați. În cazul în care oamenii se caracterizează printr-o situație involuntară și temporară, aceștia sunt numiți solicitanți de azil (cf. Schönpflug 2003, 328).

Suprapuneri conceptuale

În plus, termenul prezintă suprapuneri și interacțiuni puternice cu terminologia conexă. Termeni importanți în acest caz sunt, de exemplu, fuga, diaspora sau aculturația. Țările în care oamenii preferă să emigreze se numesc țări de imigrație. Acestea pot urmări fie o imigrație reglementată, fie una mai puțin reglementată. De regulă, există o migrație reglementată.

Astfel, migrația este legată de o varietate de sarcini și reguli create de instituțiile politice (parlamente, ministere). Orientările de ședere care rezultă pot include, de exemplu, reglementări privind reîntregirea familiei, stabilirea duratei de ședere sau chiar protecția socială. În plus față de aceste cerințe pentru migranți, statul este responsabil pentru aceste persoane atunci când li se acordă admiterea.

Acest lucru se poate exprima sub formă de formare, consiliere, oferte culturale sau chiar asistență medicală. Statul este interesat de integrarea migranților în societatea gazdă pentru a asigura integrarea pe termen lung a acestor persoane (cf. Schönpflug 2003, 331-333).

Factori de stres și discriminare

În acest proces de integrare apar adesea probleme. Pe de o parte, acestea pot apărea din cauza apartenenței etnice. Această problemă se manifestă prin discriminarea migranților de către societatea gazdă. Pe de altă parte, migrația are, în general, un impact negativ asupra bunăstării psihologice a celor afectați. Printre posibilii factori de stres se numără lipsa cunoștințelor lingvistice în țara de emigrare, dorul de casă și singurătatea, care au fost identificate într-un studiu realizat de Berry în 1991 (cf. Schönpflug 2003 331-333; Berry 1992).

Istoria migrației în Germania

Migrația este deseori prezentată în formatele media, cum ar fi televiziunea și ziarele cotidiene, ca un eveniment excepțional și neregular. Cu toate acestea, potrivit lui Mecheril, acest lucru trebuie negat. Germania a fost o țară de emigrare până în 1890. De exemplu, se poate înregistra emigrarea prin muncă a persoanelor din Westfalia în Olanda, alături de emigrarea în Franța sau Elveția.

Pe de altă parte, începând din 1949, primele mișcări de imigrație pe scară largă au fost omniprezente în Germania postbelică. Peste 250.000 de persoane au imigrat în Republica Federală Germania în fiecare an (cf. Mecheril 2007, 469 și urm.). Motivul principal al acestui val de migrație a fost fuga sau expulzarea din Europa Centrală și de Est a germanilor exilați.

Prin intermediul unui acord de recrutare cu state precum Italia, Grecia, Turcia sau Iugoslavia, Republica Federală Germania a reușit să recruteze un număr mare de lucrători invitați de care avea nevoie în anii 1950 și 1960 pentru a accelera și mai mult creșterea economică. În anii 1990, au urmat alți migranți, pe lângă imigranții de etnie germană din Europa de Est, și refugiați de război din războaiele din Iugoslavia (cf. Worbs/ Bund/ Kohls/ von Gostomski 2013, 30-33; cf. Alscher/ Obergfell/ Roos 2015, 21-36).

Literatura de specialitate

Alscher, Stefan/ Obergfell, Johannes/ Ross, Stefanie R. (2015): Profilul migrației Balcanii de Vest. Cauze, provocări și soluții. Document de lucru 63. Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați.

Berry, John (1992): Aculturație și adaptare într-o nouă societate. În: International Migration. Vol. 30, 1-69.

Burckhardt, Leonhard (2008): Istoria militară a antichității. München: Beck.

Campbell, Neil A. / Reece, Jane B. (2003): Biologie. Ediția a 6-a. Heidelberg: Spektrum.

Duden (2011): Dicționar universal german. 7-a ed.: Duden: Duden (2011). Mannheim: Bibliographisches Institut.

Hahn, Sylvia (2012): Cercetarea istorică a migrației. În: Bösch, Frank/ Epple, Angelika/ Gestrich, Andreas/ Marszolek, Inge/ Potthast, Barbara/ Rau, Susanne/ Röckelein, Hedwig/ Schwerhoff, Gerd/ Wagner-Hasel, Beate (eds.): Historische Einführungen. Vol. 11. 1. Frankfurt am Main: Campus.

Mecheril, Paul (2007): Migrație și integrare. În: Straub, Jürgen/ Weidemann, Arne/ Weidemann, Doris (eds.): Handbuch interkulturelle Kommunikation und Kompetenz, Grundbegriffe-Theorien-Anwendungsfelder. Ulm: Metzler, 469-479.

Oltmer, Jochen (2010): Migrația în secolele al XIX-lea și al XX-lea. În: Gall, Lothar (ed.): Enzyklopädie deutscher Geschichte. Vol. 86. München: Oldenbourg.

Schönpflug, Ute (2003): Migrație și integrare. În: Thomas, Alexander/ Kammhuber, Stefan/ Schroll-Machl, Sylvia (eds.): Handbuch interkulturelle Kommunikation und Kooperation. Țări, culturi și activitate profesională interculturală. Vol. 2. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 328-341.

Schroll-Machl, Sylvia (ed.): Handbuch Interkulturelle Kommunikation und Kooperation. Țările, culturile și activitatea profesională interculturală. Vol. 2. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 328-339.

Worbs, Susanne/ Bund, Eva/ Kohls, Martin/ Gostomski, Christian B. von (2013): (Spät)Aussiedler in Deutschland. O analiză a datelor actuale și a rezultatelor cercetării. Raport de cercetare 20. Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați.