Blackfacing înseamnă să machiezi o persoană albă cu vopsea neagră pentru a-i da impresia că are o culoare a pielii diferită. Această practică este larg răspândită în întreaga Germanie și este folosită, de exemplu, în producții de teatru, parade de carnaval sau grupuri de colindători. Pe lângă schimbarea vizuală, blackfacing-ul are și o dimensiune politică care a provocat un discurs intens în ultimii ani (cf. Voss 2014, 103).
Tradiția colonială
„Blackfacing / Blackface este o mascaradă teatrală și de divertisment care își are originea în SUA în secolul al XIX-lea, dar care a fost preluată și în Europa la începutul dominației coloniale europene.“ (Khabo Koepsell 2015, 48) În așa-numitele „spectacole de menestrel“, actorii albi se machiau cu vopsea neagră sau cărbune și „înfățișau stereotipuri rasiste ale populației de culoare. […] Culoarea pielii negre, în tradiția blackfacing-ului, a însemnat întotdeauna primitivitate și limitare mentală.“ (Khabo Koepsell 2015, 48) Astfel, blackfacing-ul contemporan se folosește de tradițiile rasiste și le reproduce.
Blackfacing în Germania
În ultimii ani, evenimentele culturale din Germania în care s-a folosit blackfacing-ul au fost discutate extrem de critic. De exemplu, spectacolul de teatru Ich bin nicht Rappaport (Nu sunt Rappaport) al Teatrului Schlosspark din Berlin din 5 ianuarie 2012 sau emisiunea Wetten, dass…? de la ZDF din decembrie 2013, în care cetățenii din Augsburg s-au costumat în Jim Knopf și Lukas, mecanicul de locomotivă. Chiar dacă blackfacing-ul din Germania nu se înscrie direct în tradiția spectacolelor de menestrel americane și dacă intenția celor responsabili pentru exemplele menționate mai sus nu poate fi considerată rasistă, blackfacing-ul se bazează pe stereotipuri și idei rasiste care sunt modelate de trecutul colonial.
Rasismul este independent de intenție
Persoanele de culoare (de exemplu, activiștii asociației Bühnenwatsch) critică „puterea albilor de a defini rasismul“ (Ganz 2012, 127) și subliniază faptul că rasismul este adesea structural și poate fi comis indiferent de intenție. De exemplu, Hylton a observat că oamenii din public la meciurile de tenis ale Serenei Williams s-au pictat cu fața la negru, menționând: „Unii susțin că pictura pe față la cursele de mașini și la alte evenimente sportive și de agrement este de bun simț și distractivă pentru toți. Pentru acești oameni, blackfacing-ul intră în categoria distracțiilor inofensive și inofensive. Cu toate acestea, o altă interpretare a acestei afirmații este aceea că niciun spectacol de blackface nu poate fi neutru în ceea ce privește impactul său asupra comunităților de culoare și a comunităților etnice mioritizate. Este de netăgăduit faptul că comunitățile de culoare și cele minoritare sunt sensibile și, prin urmare, vulnerabile la interpretarea blackface.“ (Hylton 2018, 11)